„Esența ideii noastre e să lăsăm doar trei zile de sărbători oficiale: 1 ianuarie, 9 mai și 12 iunie. Iar toate celelalte sărbători să le unim și să-i permitem fiecărui cetățean să le folosească în orice perioadă a anului, ca concediu suplimentar“, a explicat Jirinovski.
Căci, potrivit opiniei sale, vacanța obligatorie lungă de Anul Nou are un impact negativ asupra economiei țării și provoacă stare de ebrietate în masă. „Întreaga țara înmărmurește timp de 10 zile, unde în lume mai există încă o astfel de vacanță? În al doilea rînd, nu toată lumea înțelege cum să-și petreacă atît de multe zile de odihnă pe timp de iarnă, în cea mai rece perioadă a anului. Desigur, unii călătoresc în țările calde, dar nu toată lumea își poate permite acest lucru. (...) Chiar și rezolvarea în această perioadă a unor probleme personale nu e posibilă: toate instituțiile sînt închise, medicii primesc numai pacienții de urgență”, a povestit el.
Joi, 22 iunie, deputații din partea fracțiunii Partidului Comuniștilor ai FR în Duma de Stat au prezentat un proiect de lege, care prevede abolirea sărbătorilor de Anul Nou. Potrivit autorilor documentului, zile de sărbătoare trebuie considerate doar 1 și 7 ianuarie. „Cetățenii Rusiei la începutul noului an, rămîn fără salarii și cer revenirea la zilele lucrătoare în totalitate“, este menționat în nota explicativă.
Adăuga comentariu