Pentru aceşti bani ne imaginăm că directorul executiv al Huarong Investment Stock Corporation Ltd din Hong Kong a primit un loc de parcare extraordinar aflat într-o clădire spectaculoasă şi cu o serie de facilităţi pe care le-am putea găsi la un hotel cu cinci stele. Ei bine nu! Locul de parcare cumpărat cu aproape 600.000 euro este unul banal de suprafaţă demarcat cu vopsea, conform motorauthority.com .
Cu aceşti bani Kwan Wai Ming ar fi putut să cumpere în românia trei exemplare Porsche 911 3.8 Turbo Coupe sau chiar patru unităţi Mercedes-Benz AMG GT 4.0 V8 S DCT.
Aceste cifre care ne aduc aminte şi de o iniţiativă avută de un edil de pe malul Dîmboviţei care propunea o creştere considerabilă a sumelor necesare pentru închirierea unui loc de parcare în Bucureşti. Păstrînd proporţiile între cele două oraşe principiul se pare că este comun: mai mulţi bani pentru aceleaşi dungi cu vopsea.
Adăuga comentariu