X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Familia studentului american adus din RPDC a refuzat autopsia

21 iun. 2017,, 19:00   Externe
1666 0

Familia studentului american Otto Warmbier, care și-a ispășit pedeapsa într-o închisoare din Coreea de Nord și a decedat la scurt timp după revenirea în SUA, a refuzat autopsia.

Otto Warmbier a murit luni, 19 iunie, la casa sa din Ohio. Înainte de aceasta, el a petrecut peste 15 luni de detenție în Coreea de Nord. Potrivit coronerului, a fost efectuată doar examinarea externă a corpului.

Într-o declarație a coronerului se menționează că „în momentul de față nu a fost făcută nicio concluzie cu privire la cauza decesului lui Otto Warmbier”.

Coreea de Nord a transmis corpul lui Otto Warmbier în vîrstă de 22 de ani Statelor Unite ale Americii săptămîna trecută, declarînd că face acest lucru din „motive umanitare“. Pînă în această zi Warmbier s-ar fi aflat în stare de comă aproximativ un an.

Părinții lui au spus că tînărul a fost supus „unui tratament teribil”. Ca urmare, Otto Warmbier, trimis la închisoare pentru că a încercat să fure un poster de propagandă de la hotel, a murit acasă, fără a-și recăpăta cunoștința.


Coreea de Nord susține că Warmbier ar fi contractat botulismul – o boală rară care cauzează paralizie – la scurt timp după proces, în martie 2016. Lui i s-a dat o pastilă de dormit și de atunci el nu a ieșit din comă.

Cu toate acestea, echipa de medici care l-a tratat pe Otto la Cincinnati a declarat că tînărul nu a arătat niciun semn de botulism. Potrivit acestora, el suferea de „o leziune neurologică gravă” de origine necunoscută, care a condus la o pierdere extinsă a țesutului cerebral.

Anterior, RPDC a anunțat că autoritățile americane încearcă să facă dificilă viața poporului din Coreea de Nord, folosind situația cu studentul american.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?