Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Zece mii de persoane riscă să devină apatrizi în Republica Moldova

21 iun. 2017,, 08:51   Societate
6077 0

În Republica Moldova sînt aproximativ două mii de persoane cu statut recunoscut de apatrid, iar alte două mii de persoane figurează în statistici ca persoane cu cetățenie nedeterminată.

În totalitate, pe teritoriul Republicii Moldova sînt aproximativ zece mii de oameni cu risc de a deveni apatrizi. Categoria cea mai vulnerabilă sînt persoanele care au cetățenia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Declarația a fost făcută de șeful Secției apatridie și informare a MAI, Iulian Popov, în cadrul unui club de presă organizat de Biroului Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Centrul de Investigații Jurnalistice.

„Ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, o categorie de persoane au rămas nedocumentate, cu acte de identitate nevalabile. Aceste persoane sînt apatride sau cu risc de a deveni apatride reieșind din anumite situații, fie cineva nu s-a încadrat în legislația privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova, fie nu s-au adresat la timp pentru schimbarea documentului. Nu e clar dacă aceste persoane vor obține cetățenia Republicii Moldova și dacă se încadrează în limitele de a fi recunoscuți”, a adăugat Iulian Popov.

Potrivit lui Iulian Popov, acum doi ani, în urma unei campanii de documentare a cetățenilor care au pașapoarte de tip sovietic au fost evitate situații de apatridie a peste 200 de mii de persoane. Zilnic, la biroul de Migrație și azil, cu cereri pentru recunoașterea statutului de apatrid se adresează 1-2 persoane, iar acest număr este în creștere.

„Problema este că în majoritatea cazurilor de deținere a pașapoartelor de tip sovietic înafară de arhivele pe suport de hîrtie nu figurează nicăieri, deci informația despre aceste persoane nu figurează în registrul populației de tip electronic. În cazul în care persoana, chiar dacă este cetățean al Republicii Moldova cu ștampila în pașaport de tip sovietic și pierde acest pașaport, imediat nimerește în situația în care trebuie să-și dovedească apartenența la cetățenie, fiind pus într-o situație vulnerabilă”, a spus iulian Popov.

Șeful Biroului Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în Republica Moldova, Traian Țurcanu, a remarcat că Republica Moldova, după ce a ratificat convenția ONU cu privire la statutul apatrizilor, a devenit lider în regiune, dar și la nivel mondial, în ceea ace privește procedura de determinare a statutului de apatrid în lege. Totodată, el a făcut un apel către cei care dețin pașapoarte sovietice și vor să devină beneficiar de documente de identitate valabile să se adreseze la organele competente pentru a beneficia atît de asistență juridică gratuită, cît și de o de o procedură bine pusă la punct de obținere a unui act de identitate valabil.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?