Acuzaţii dure la adresa medicilor de la Institutul Mamei şi Copilului

Acuzaţii dure la adresa medicilor de la Institutul Mamei şi Copilului

Tatăl unui băiat de 15 ani, decedat la Institutul Mamei şi Copilului din capitală, susţine că medicii din Secţia reanimare nu-i permiteau să-şi viziteze copilul dacă nu achita pentru aceasta între 100 şi 200 de lei, iar în cazul în care era nevoie de intervenţia medicilor pe timpul nopţii nu mai putea găsi pe nimeni, pentru că medicii dormeau, iar uşa spre Secţia reanimare era blocată.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Gheorghe Creţu, a declarat că băiatul său, care suferea de scolioză, a fost supus la patru intervenţii chirurgicale complicate, i-a fost făcut şi un implant în coloana vertebrală, iar după ultima intervenţie acesta a stat două luni şi jumătate la Institutul Mamei şi Copilului, perioadă în care tatăl s-a aflat lîngă minor. Aflarea acestuia însă a fost condiţionată de mai multe ori de către medicii care îi cereau bani. După externare băiatul era vesel, susţine tatăl, şi îşi dorea mult să revină la şcoală. Pe 2 iunie însă starea acestuia de sănătate s-a înrăutăţit, a început să se sufoce. Sosită la domiciliu, echipa de urgență i-a administrat o injecție, dar nu l-au dus la spital. După ce părintele a sunat medicii de la spital, dar şi surse din anturajul preşedintelui ţării, băiatul  a fost dus într-un final la spital.

Tatăl spune că starea băiatului s-a stabilizat, însă medicii nu le-au permis părinţilor să intre în Secţie, nici măcar să-i schimbe hainele. În dimineaţa zilei de 10 iunie, tatăl a vrut să-şi viziteze fiul, însă medicii, în mod repetat, nu i-au permis, ca după o ceartă cu aceştia să ajungă în salon în momentul în care minorul îşi dădea ultima suflare. Gheorghe Creţu susţine că medicii nu au putut să explice cauza exactă a decesului, iar cei de la morgă i-au spus că băiatul ar fi avut imunitatea slăbită şi nu a făcut faţă unei viroze. Tatăl se arată nedumerit cum o banală viroză a putut să răpună un copil ce a suferit intervenţii chirurgicale atît de complicate şi care avea o inimă puternică, din spusele medicilor.

Preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, a spus că tatăl băiatului a cerut ajutorul acestuia acum cîţiva ani pentru prima intervenţie chirurgicală. Era cel mai grav din cei patru copii care au beneficiat de un transplant la coloana vertebrală prin intermediul Asociaţiei şi cu susţinerea financiară a preşedinteleui Igor Dodon. Fiodor Ghelici a spus că a fost martorul luptei părinţilor pentru viaţa copilului lor şi că cea mai mare problemă a sistemului de sănătate autohton o reprezintă corupţia, dar şi lipsa utilajelor medicale performante, pentru că medici buni există. Acesta a mai spus că în Secţia reanimare a Institutului Mamei şi Copilului se află circa 20 de copii, iar părinţii acestora sînt nevoiţi să achite zilnic taxe pentru ca să poată să-i viziteze.

În acest context, Fiodor Ghelici a declarat că va depune o plîngere la Procuratura Generală şi Procuratura Anticorupţie să investigheze situaţia de la instituţia medicală respectivă, deoarece, din spusele acestuia, spitalul a fost transformată în centru de afaceri şi nimănui nu-i pasă de copiii internaţi acolo dacă nu se achită bani medicilor.


Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu2 comentari

Читатель 20 iun. 08:09

разве такая ситуация только в центре матери и ребёнка ? сколько стоит своевременный укол , сколько стоит поднести судно, сколько стоит обычное внимание мед.персонала к пациенту ? Не знает тот , у кого никто не лежал в больнице........

854621578 19 iun. 18:28

с 2001 по 2009 года такого не было врачи даже не намекали о взятках а после 2009 я думаю что даже в районных медицинских учреждения берут взятки но есть и порядочные врачи но их очень мало

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load