X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cel mai BIZAR hotel are ZERO stele și e favoritul turiştilor (FOTO)

17 iun. 2017,, 03:00   Externe
5906 1

Elveţia nu încetează să ne mire cu ideile sale originale. De data aceasta, a fost deschis un hotel de zero stele, care nu are decît o cameră cu un perete. „Clădirea” este lipsită și de acoperiș.

Complet înconjurat de natura văii Safien, patul este situat pe o luncă la Thalkirch, Gassli, la 1700 de metri deasupra nivelului mării. Localnicii îi îngrijesc pe oaspeți. Uneori este vorba de un fermier, un șofer sau un profesor, care asistă ca un majordom personal în hotel.

La cazare, poţi primi un pahar cu vin şi servicii impecabile de la majordom. El escortează oaspeţii în cameră, îi înştiinţează despre starea vremii şi le povesteşte istorii locale.

Întregul hotel este doar o încăpere, sub cerul liber, de unde poţi admira priveliştile elveţiene. Există însă şi o cabană din apropiere, care servește drept plan de rezervă în caz de vreme rea, din cauza căreia au fost anulate 37 dintre cele 60 de nopți disponibile în aer liber.

Proiectul este creat de frații gemeni Frank și Patrik Riklin și de partenerul lor Daniel Charbonnier. Ei îşi propun să distrugă abordările tradiționale ale ospitalității Elveţiei, care este cunoscută pentru stațiunile de lux de munte și de lac şi este introdusă în stereotipurile unei ţări bogate.


„Perspectiva noastră artistică este să mergem în direcția opusă. Există libertate la zero pentru a defini din nou luxul”, a declarat Frank pentru GobalNews.

În timp ce turiştii internaţionali fac rezervări non-stop, elveţienii privesc critic această idee. Oferta din acest an este aproape sold-out după peste 1300 de solicitări de rezervări de la persoane aflate la mare distanță ca Statele Unite, Australia, Irak și Africa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?