Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dodon, despre ”dansul democraților”

13 iun. 2017,, 13:48   Politică
6255 9

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că nu va promulga proiectul de lege propus de Partidul Democrat privind interzicerea propagandei ruse în Republica Moldova în cazul în care acesta va fi votat de Parlament.

Șeful statului a făcut acest anunț în cadrul unei conferințe de presă, relatează NOI.md.

Potrivit lui, acest proiect este o inițiativă a democraților, care încearcă să demonstreze cuiva că susține vectorul proeuropean și retorica antirusească.

„Acum, la indicația Washingtonului, încercați să faceți aceste modificări. Noi vom bloca inițiativa pe toate căile posibile. Dacă PDM va vota acest proiect de lege, el nu va fi promulgat nici prima, nici a doua oară. Vreți sa ajungeți la referendum? Este clar ce vrea PDM. Încearcă să placă cuiva din Occident, încearcă să promoveze unele idei antirusești, dar mie mi-i interesant de ce nu observă ce fac unioniștii în Moldova, care direct pledează pentru lichidarea Moldovei. De ce admit o altă propagandă?”, s-a întrebat șeful statului.

Referindu-se la inițiativa democraților, mai în glumă, mai în serios, Igor Dodon a citat o expresie rusească. „Știți ce îi încurcă unui dansator prost? (rus. „Что мешает плохому танцору?” – n.red.)”, a întrebat Dodon, ulterior sugerîndu-le democraților mai bine să se învețe a dansa decît să interzică anumite lucruri.


Securizarea spațiului informațional al Republicii Moldova și combaterea propagandei străine nu mai poate fi amînată, a declarat astăzi liderul PDM, Vlad Plahotniuc, citat de NOI.md. El a anunțat că un proiect de lege în acest sens a fost deja elaborat și va fi înregistrat astăzi la Parlament.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?