Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Protestul de ieri îi face pe guvernanți să răsufle ușurați - opinie

12 iun. 2017,, 18:45   Politică
5001 7

„Protestele de ieri nu au luat acea amploare care ar fi putut să-i sperie pe guvernanți sau să-i facă să renunțe la modificarea sistemului electoral”.

Este opinia analistului politic Anatol Țăranu și a fost exprimată într-un interviu pentru NOI.md. Potrivit lui, comparativ cu alte manifestații antiguvernamentale organizate de opoziția extraparlamentară, mitingul de ieri nu a întrunit un număr atît de mare de participanți. „Am cunoscut demonstrații de protest mult mai impresionante cu o determinare mult mai înaltă decît a celor care au manifestat ieri în fața Parlamentului. Amintirea acelor proteste și comparația nu este în favoarea protestatarilor, mai degrabă îi face pe guvernanți să răsufle relativ liniștit”, a opinat Țăranu.

Conform spuselor politologului, liderii protestului de ieri au gafat atunci cînd s-au axat pe chestiunea modificării sistemului electoral, întrucît nu este aceasta o problemă în măsură să provoace revoltă mare rîndul oamenilor.

„Amploarea protestelor este direct proporțională cu înțelegerea de către masele de oameni a esenței acelor mesaje care sînt transmise. Mesajul antireformă electorală nu este unul eficient”, se arată convins Țăranu. Cu toate acestea, el spune că, ținînd cont de interesele liderilor opoziției, aceste manifestații trebuie să continue. „Dacă ar renunța la aceste proteste, ar fi un eșec politic, care se va regăsi cu siguranță în rezultatele electorale. Ei pur și simplu sînt condamnați și mai departe să pedaleze pe ideea protestului”, a remarcat el.

Directorul Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, se arată însă convins că cerința protestatarilor de a retrage proiectul votului mixt este una legitimă şi bazată pe bunul simţ. „Noi protestăm şi faţă de modul în care au fost introduse proiectele pe ordinea de zi a Parlamentului. Astfel guvernaţii îşi confirmă stilul de a-i lua pe cetăţeni prin surprindere. Trecerea la sistemul mixt se face pentru distorsionarea voinţei cetăţenilor”, a argumentat Boțan.


Un alt analist politic, Cornel Ciurea, este de părere că problema modificării sistemului electoral este folosită drept un pretext de către opoziție, cu scopul de a crea dificultăți guvernării.

„Opoziția acționează în conformitate cu propriul plan, cel de a încălzi spiritele, a menține chemarea protestatară vie. Astfel încît, în cazul comiterii unor greșeli de către guvernare, atunci aceste mici proteste care au loc acum se pot transforma în ceva mai substanțial și atunci ei ar putea să-și atingă scopul de a răsturna guvernarea pînă la alegerile în termen”, a comentat Ciurea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?