Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Liderii fotbalului moldovenesc „Sheriff” și „Dacia”, amendați cu 30 de mii de lei

9 iun. 2017,, 17:02   Sport
2830 0

Comitetul de Competiții al Federației Moldovenești de Fotbal a sancționat cluburile de fotbal „Sheriff” și „Dacia” pentru comportamentul neregulamentar manifestat de suporterii lor în timpul „meciului de aur” al Diviziei Naționale din 30 mai.


După cum s-a comunicat anterior, pentru a-și încuraja echipele îndrăgite suporterii au scandat cuvinte şi expresii necenzurate şi au introdus în incinta stadionului fumigene şi petarde. În timpul meciului suplimentar pentru stabilirea campionului Moldovei la fotbal directorul stadionului în repetate rînduri a solicitat suporterilor să înceteze exclamarea expresiilor necenzurate, însă apelurile lui au fost ignorate.


Răspunderea pentru cele întîmplate o vor purta echipele care vor fi nevoite să plătească o amendă în valoare de 30 mii de lei fiecare timp de 7 zile.


„În cazul, în care conducerea acestor cluburi nu le va explica fanilor inadmisibilitatea unui astfel de comportament la tribunele stadionului, valoarea sancțiunilor financiare va fi majorată”, a explicat corespondentului „Infotag” președintele Comitetului Ghenadie Lîsîi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?