Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Dodon а spus cînd Moldova va putea obţine statut de observator în UEEA

8 iun. 2017,, 15:39   Politică
2144 5

Moldova poate obţine statut de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice în octombrie curent la Soci, la şedinţa şefilor de state ale UEEA.

În legătură cu aceasta şi-a exprimat încrederea Preşedintele Moldovei Igor Dodon, pronunţîndu-se la prima ședința de la Chişinău a grupului de lucru comun Moldova - Comisia Economică Eurasiatică, la care participă activ reprezentanţi ai mediului moldovenesc de afaceri, membri ai Consiliului Economic pe lîngă preşedinte, comunică NOI.md.

Preşedintele Moldovei Igor Dodon a menţionat că scopul principal al acestul grup comun de lucru este demararea procesului de punere în aplicare a Memorandumului de cooperare dintre Comisia Economică Eurasiatică și Republica Moldova, semnat pe 3 aprilie curent.

Şeful statului a salutat prezența la întrunire a delegației Comisiei Economice Eurasiatice, condusă de membrul Colegiului Comisiei (Ministru), Tatiana Valovaia, reprezentanții Belarusului, Armeniei, Kazahstanului, Kîrgîzstanului și ai Federației Ruse, experți și reprezentanți ai mediului de afaceri din Moldova.

Preşedintele Moldovei şi-a exprimat încrederea că prima reuniune a grupului de lucru comun va genera rezultate practice și concrete pentru economia și businessul moldovenesc. El a specificat că multe dintre problemele și barierele ce stau în calea dezvoltării relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și țările Uniunii Economice Eurasiatice deja vor putea fi soluționate nu doar la nivel bilateral, dar și la cel multilateral.


Igor Dodon şi-a exprimat încrederea că în luna octombrie, la Soci, în cadrul ședinței șefilor de state ale Uniunii Economice Eurasiatice, Moldova va obține statutul de observator în cadrul acestei structuri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?