X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cine a fost de fapt Alexandr Puşkin

6 iun. 2017,, 09:49   Societate
57575 8

La 6 iunie clasicul literaturii mondiale Alexandr Puşkin împlineşte 218 de ani de la naştere.

Pînă în prezent moartea lui este învăluită de secrete şi trezeşte o mulţime de întrebări, iar cîteva generaţii de cercetători se frămîntă să afle răspunsul la ele. Însă în ultima perioadă au apărut nişte ipoteze neverosimile, care totuşi explică multe lucruri.

Informația oficială

Aceasta este cunoscută de toți încă din școală. Pe 27 ianuarie 1837, la marginea orașului Sankt Petersburg, în raionul rîului Negru, s-au întîlnit patru persoane – poetul Alexandr Pușkin cu secundantul locotenent-colonelul d'Ansas – vechiul lui prieten de liceu și locotenentul regimentului francez de cavalerie Georges d'Anthès cu angajatul ambasadei Franței, contele d'Anthès. Dueliștii s-au plasat la distanța de 20 de pași unul de altul. Li se permitea să împuște la orice distanță spre barieră. D'Anthès a împușcat primul și l-a rănit mortal pe Pușkin. În replică, poetul a împușcat, rănindu-și adversarul în torace. Dar plaga era nesemnificativă.

Pușkin a fost transportat de la locul duelului cu sania, iar la vila Komendant a fost mutat în trăsura tatălui vitreg al lui d'Anthes – trimisul olandez baronul Gekkern. Poetul a fost adus acasă, pe malul rîului Moika, 12, Sankt Petersburg. El a mai trăit 39 de ore. Pe 29 ianuarie, la 14:45, Pușkin a murit. Prietenul lui Vladimir Dal a oprit ceasornicul.


Peste o oră corpul neînsuflețit a fost scos din cabinetul care a fost imediat sigilat. Serviciul funerar, stabilit la Catedrala Sf. Isaac, a fost mutat în biserica de pe piața Koniușennaia, unde Pușkin a fost adus noaptea, în secret, sub paza jandarmilor. Iar dimineața, la ordinul țarului Nikolai I, toate căile de acces spre această biserică au fost închise de militari, sub pretextul aplicațiilor. După serviciul divin, sicriul a fost coborît în subsol, unde s-a aflat pînă la transportarea lui în orașul Pskov.

Pe 2 februarie, la 22:00, cu sicriul închis, a fost oficiat ultimul serviciu funerar, iar la miezul nopții, în lumina lunii, corpul neînsuflețit a fost scos din oraș. Pe 6 februarie, dimineața, Pușkin a fost înormîntat la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Sveatogorsk (în prezent se află în componența rezervației-muzeu A. Pușkin). Dar de ce ultimul drum al poetului a fost înconjurat de atîta mister? De ce rudele și prietenii nu au vizitat acest mormînt? De ce văduva lui Pușkin a venit încolo abia peste patru ani – în 1841?

Peste 116 ani…

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mormîntul lui Pukin a fost minat de nemți, însă monumentul aproape că nu a fost afectat, doar s-a înclinat puțin sub unda de șoc. În 1953 au început lucrările de restaurare, care au durat de pe 18 pînă pe 30 august. Rezultatele acestora pot fi numite senzaționale. Cînd lucrătorii au descoperit monumentul, sub el au fost depistate două plăci mari de piatră. Din raportul oficial al directorului muzeului Semion Gheicenko: „În a doua zi de lucrări, a fost scoasă partea de la sol a monumentului. După ce au fost înlăturate plăcile, în centrul fundamentului au fost găsite două cranii și oseminte umane. Expertiza a arătat că acestea aparțineau unor oameni în etate”. Ale cui erau aceste oseminte? Cum au ajuns ele acolo? S-a păstrat oare cenușa poetului?

Din raportul oficial al directorului muzeului Semion Gheucenko: „A fost adus un felinar, care a fost coborît în groapă. Toți și-au reținut respirația. Cînd ochii s-au deprins cu întunericul, ca prin ceață au apărut contururile încăperii. La fundul cavoului am văzut niște rămășițe ale unor crengi de brad”.

Oare asta e tot ce a putut scrie istoricul Semion Gheicenko despre rămășițele poetului? Fără alte detalii. Deși crengile de brad totuși au fost văzute și incluse în raport. Adică, în mormîntul lui Pușkin, cel mai probabil, lipsesc osemintele lui. Toți participanții la lucrările de restaurare au fost impuși să semneze că nu vor divulga această informație. De ce? Și acesta nu e singurul mister al morții poetului.

În timpul lucrărilor de restaurare se putea confirma cine este înhumat în cavou. De ce nu a fost făcut acest lucru? Și despre ce nu aveau dreptul să vorbească participanții la restaurare? Unde a putut să dispară corpul înhumat? De ce istoricul restaurator povestește atît de puțin despre principalul obiect al raportului său – cenușa poetului? Pușkin a fost îmormîntat în alt loc? Sau ceea ce pare neverosimil – el nu a murit în iarna anului 1837? Unii istorici nu exclud acest fapt.

Pe patul pe care poetul și-a petrecut ultimele ore din viață, au rămas urme de sînge, care, precum au confirmat studiile recente, sînt identice cu mostrele preluate de pe haina scoasă de pe Alexandr Pușkin după duel, și cu firele de păr tăiate din capul lui după moarte. Expertiza a arătat că sîngele și părul, într-adevăr, aparțin aceleiași persoane. Dar oare această persoană a fost Pușkin? Aceste dubii ar putea fi înlăturate de o expertiză genetică a rămășițelor lui Pușkin și compararea loc cu mostrele din casa-muzeu de pe Moika, 12.

Circumstanțele morții lui Pușkin generează un șir de întrebări, deoarece, potrivit încheierii oficiale a medicilor, Pușkin a murit în urma unei scurgeri puternice de sînge. Însă, după ce a fost rănit, el a mai trăit aproape două zile. Cum în acest timp el nu a murit din cauza pierderii de sînge? Sau rana nu a fost atît de gravă? În 1926 scriitorul Andrei Sobol s-a împușcat în abdomen lîngă monumentul lui Pușkin, imitînd rana obținută de Pușkin și, deși a fost imediat spitalizat, el a murit peste două ore.

Pușkin a fost agent al serviciilor secrete?

De ce la serviciul funerar sicriul lui Pușkin era închis? De cine apăra cadavrul poetului un regiment întreg de jandarmi? De ce locul funeraliilor a fost schimbat de trei ori? Potrivit martorilor, sicriul lui Pușkin a fost instalat în biserica de pe piața Koniușinnaia în așa mod ca să nu fie clar cine se află în el. De ce nimeni dintre cunoscuții lui Pușkin nu a fost admis la sicriul lui? Și de ce soția lui Alexandr Pușkin – Natala Goncearova – nu a venit la funeraliile soțului său iubit?

Potrivit legilor existente în sec. XIX în Rusia, persoanele ucise la duel erau egalate cu sinucigașii, lor nu li se oficiau slujbe divine și erau înmormîntate în afara cimitirelor. Însă față de Pușkin aceste măsuri au fost anulate. După moartea poetului, țarul Nicolai I a achitat datoriile imense ale lui Pușkin, fapt ce oferă un spațiu larg pentru diferite versiuni privind relațiile dintre cei doi.

În manualele de istorie este scris că Pușkin era kamerjunker – unul dintre cele mai joase ranguri din tabelele de ranguri. Poetul se jena de această funcție, care corespundea rangului de căpitan, pentru că el era demn de tinerii ofițeri, iar Pușkin avea 34 de ani cînd l-a obținut. Însă în dosarul oficial privind moartea lui, Pușkin este numit șambelan al curții țarului, funcție egală în prezent cu cea de general-maior. E puțin probabil să fi fost o eroare, deoarece dosarul a fost semnat de cățiva funcționari înalți, printre care și contele Apraksin și generalul Meyendorff, ale căror mărturii sînt menționate în document.

Pușkin era angajat al direcției a 3-a și avea acces la arhivele secrete țariste. Documentele găsite în arhivă demonstrează că el activa în serviciile secrete sub conducerea ministrului de externe Ioann Kapodistrii. În competența lui se aflau relațiile Rusiei cu țările orientale, inclusiv imperiul otoman. Acest fapt explică de ce Alexandr Pușkin scria din exil mesaje secrete Ministerului de Externe, adică acestea nu erau exiluri, ci delegații. Probabil, în această calitate poetul putea efectua anumite sarcini ale țarului, delicate din punct de vedere politic.

Șeful proiectului istoric „Civilizația”, istoricul, candidatul în științe filozofice Vladimir Ivanov a făcut în cadrul unei emisiuni televizate o declarație senzațională: „Noi nu știm nimic despre istoria adevărată a lui Alexandr Pușkin. Biografia lui a fost falsificată intenționat. Abia în sec. XXI începe să se întrevadă adevărul despre faptul cine a fost Alexandr Pușkin. Potrivit unei ipoteze, la mănăstirea din Sveatogorsk a fost adus nu corpul lui Pușkin, ci al unei alte persoane, iar în același timp, Pușkin a fost scos peste hotare. El era angajatul serviciilor secrete și înainte de moarte a obținut un rang înalt”.

Dacă Pușkin nu a fost ucis, iar moartea lui a fost înscenată, atunci unde trebuia el să ajungă? „În ultimul an de viață, prietenii lui Pușkin, camarazii, menționau că poetul era deprimat și se pregătea de moarte. Însă el nu pur și simplu se pregătea de ea, el o pregătea. Era o înscenare planificată. Totul pare a fi o lucrare regizată”, a concluzionat Vladimir Ivanov.

Această versiune explică multe mistere pe care s-au străduit să le dezlege zeci de cercetători. Dacă admitem că Pușkin știa despre omorul său planificat și a decis să-l utilizeze drept o culminație pompoasă a vieții sale în Rusia, atunci totul devine clar. Poetul moare în urma propriei înscenări, legate de duel.

Noua viața a lui Pușkin după moarte?

În toamna anului 2012, pe internet a ajuns o poză care, precum se afirma, a fost făcută de Luis Daguerre – creatorul daghereotipiei în 1838. Precum se știe, chimistul Luis Daguerre și-a prezentat invenția la academia de științe a Franței pe 17 septembrie 1839. Dar la momentul încheierii experimentelor sale, Pușkin de doi ani era mort.

Savanții au supus expertizei grafologice două scrisori. Una scrisă de Alexandr Pușkin, iar cealaltă – de Alexandr Dumas. Expertul grafolog Nelli Gromova a făcut concluzia privind existența elementelor comune: „Și în una, și în alta, sînt prezente caractere accentuate pe verticală, literele sînt foarte individuale”. Mai mult, stilistica ambelor scrisori se aseamănă, iar diferențele minore ale scrisului se explică prin faptul că scrisul de mînă se schimbă odată cu omul și reflectă psihologica persoanei.

Există o versiune că Pușkin și Dumas ar putea fi una și aceeași persoană. Noi cunoaștem multe despre viața marelui scriitor francez. Dar și asta poate fi o legendă, creată pentru introducerea agentului rus în cercurile înalte ale curții franceze, deși această versiune pare a fi una foarte anecdotică.

Imediat după moartea lui Pușkin în Rusia, în literatura franceză apare o nouă stea – Alexandre Dumas. Pușkin și Dumas sînt aproape de aceeași vîrstă. Primul s-a născut în 1799, iar al doilea – în 1802. De asemenea, este izbitoare asemănarea dintre portretele acestor doi oameni. Ambii au piele smeadă, ochi gri, aceeași formă a frunții, nasului, păr negru ondulat. Unii explică această asemănare prin rădăcinile africane ale celor doi. Străbunicul lui Pușkin pe linie maternă a fost Avram Hannibal – adus din Africa de către Petru I. Dumas avea o străbunică pe linie paternă – o roabă de pe insula Haiti. Dar, deși caracterele africane s-au păstrat prin generații, nu acesta este motivul asemănării celor doi. Or, apartenența la o rasă nu-i face pe oameni să semene ca două picături de apă.

Alexandre Dumas

Alexandr Pușkin (gravură).

Despre Alexandre Dumas se știe că el a rămas fără tată (generalul și prietenul lui Napoleon) la vîrsta de patru ani. Cînd a împlinit 20, el a venit la Paris și a mers prin relațiile tatălui său. Între timp, Pușkin trăia în Rusia, dar nu este exclus că putea fi și la Paris în timpul exilurilor sale, ținînd cont de activitatea lui secretă în cadrul ministerului de externe. După ce în 1832 un ziar francez a scris că Dumas a fost împușcat de polițiști pentru participarea la o revoltă, el a plecat din Franța și a revenit doar în 1837, imediat după moartea lui Pușkin. Pînă atunci, Dumas scrisese doar cîteva lucrări mici și nu era cunoscut.

Cercetători menționează niște coincidențe uimitoare în creația celor doi genii. De exemplu, faptul că principalele personaje ale romanului lui Dumas „Contele de Monte Cristo” era Edmond Dantes – prizonierul din Chateau d΄If. Acest nume coincide cu numele duelistului Georges d΄Anthes. Una dintre primele opere ale lui Dumas în istoria franceză a fost scrisă în așa-zisul vers alexandrin. Anume în acest stil au fost scrise multe dintre operele lui Pușkin. Un alt fapt curios – în 1840, Dumas a scris romanul „Profesorul de scrimă”, în care era descrisă detaliat istoria decembriștilor și răscoalei din 1825.

Istoricii afirmă că această operă putea fi scrisă doar de o persoană care îi cunoștea personal pe decembriști. Însă pe atunci Dumas nu fusese niciodată în Rusia. El a venit încolo abia în 1858. Iar Pușkin a crescut la liceu. Și din acest mediu au ieșit mulți decembriști, oameni de stat. De ce pe parcursul întregii sale vieți Pușkin nu a scris nimic despre decembriști? Iar la scurt timp după moartea lui în Franța este publicat romanul „Profesorul de scrimă” al lui Dumas. De asemenea, el a tradus în franceză multe opere ale scriitorilor ruși, inclusiv ale lui Pușkin, deoarece el cunoștea bine limba rusă.

Pe parcursul vieții sale, Dumas a scris 160 de romane, dar e curios faptul că toți funcționarii de stat în operele sale sînt eroi negativi. Însă cu așa personaje istorice ca și cardinalii Richelieu și Mazarin, regele Ludovic al XIV-lea istoria Franței cunoaște o perioadă de înflorire și de realizări serioase. Dar anume ei, la dorința lui Dumas, sînt prezentați în lumină negativă. Sînt puțini oameni care cunosc istoria, iar romanele lui Dumas le citesc toți. Așa se creează miturile istorice. Candidatura lui Pușkin cu geniul său literar și experiența de activitate în serviciile speciale era foarte potrivită pentru această misiune. Dar pentru a deveni cineva la Paris, Pușkin trebuia să moară la Sankt Petersburg.

Istoricii spun că publicului larg i se permite să cunoască doar fragmente din istorie – versiunea oficială, iar restul este o poveste inventată, ce conține doar 10-15% din adevărul ascuns sub șapte lacăte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?