Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Partidul lui Macron, favorit la cîştigarea alegerilor parlamentare din Franţa

29 mai. 2017,, 21:32   Externe
1640 0

Republica în Mişcare (REM), organizaţia politică înfiinţată de preşedintele francez Emmanuel Macron, se clasează pe primul loc în intenţiile de vot înaintea scrutinului legislativ programat pe 11 şi 18 iunie, potrivit unui sondaj de opinie prezentat luni, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Odoxa pentru postul de radio France Inter şi publicaţia L'Express, formaţiunea Republica în Mişcare (liberal-socială) va obţine 29% dintre voturi la scrutinul parlamentar din iunie.

Partidul de extremă-dreapta Frontul Naţional se află pe locul secund în preferinţele de vot, cu 17%. Formaţiunea de centru-dreapta Republicanii este creditată cu 15%.

Partidul de extremă-stînga Franţa Nesupusă, al candidatului la prezidenţiale Jean-Luc Melenchon, ar obţine 14% în cadrul alegerilor parlamentare.

Alte sondaje recente au sugerat, de asemenea, că partidul lui Emmanuel Macron ar urma să devină cea mai importantă formaţiune din camera inferioară a Parlamentului francez, în faţa socialiştilor şi conservatorilor.

Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să transmită o reformă privind reglementările în domeniul muncii pînă la sfîrşitul lunii septembrie, înainte de a aborda schemele de pensii, în 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?