Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O nouă distincţie de stat a fost instituită de președinte

25 mai. 2017,, 15:00   Politică
11113 5

O nouă distincţie de stat a fost instituită în Republica Moldova. Un decret în acest sens a fost emis de preşedintele Igor Dodon şi va fi publicat mîine în Monitorul oficial, relatează Moldpres.

Potrivit sursei citate, conform decretului prezidențial, ”Diploma de Onoare” va fi o distincţie oferită de şeful statului ca formă de recompensă pentru merite deosebite faţă de stat. Diploma de Onoare va putea fi conferită şi persoanelor străine, precum şi organizaţiilor internaţionale şi colectivelor de creaţie din alte state.

Astfel, Diploma va fi conferită cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, asociaţiilor obşteşti, colectivelor de creaţie, indiferent de forma juridică şi de organizare, precum şi unităţilor şi subunităţilor militare.

Distincţia va fi oferită pentru fortificarea statalităţii, pentru realizări deosebite în activitatea publică, pentru promovarea politicii sociale a statului, pentru politici de mediu, pentru salvarea de vieţi, promovarea politicii de tineret, dezvoltarea antreprenoriatului, promovarea politicii externe, afirmarea presei democratice, activitate publicistică, pentru eforturi depuse în vederea dezvoltării spaţiului informaţional interstatal, sporirea eficienţei gestionării patrimoniului resurselor financiare publice, participarea la consolidarea conştiinţei naţionale, dezvoltarea mişcării de veterani.

Distincţia va fi compusă dintr-o mapă pentru acte de culoare purpurie de formatul A4 şi din diplomă. Mapa va fi de tip clasic, cu două scoarţe de carton îmbrăcate în piele cu inscripţii şi chenar din aur.

De menționat că, diploma va fi înmînată de Preşedintele ţării şi nu va putea fi conferită post-mortem.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?