Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Deputaţii găgăuzi: Reforma sistemului electoral ignoră drepturile minorităţilor

24 mai. 2017,, 14:50   Politică
1965 4

Deputaţii găgăuzi consideră că reforma sistemului electoral nu ţine cont de drepturile minorităţilor naţionale.

Despre aceasta se menţionează în avizul Adunării Populare a Găgăuziei (APG), transmis Parlamentului Moldovei.

"Proiectul de lege publicat privind sistemul electoral mixt în Parlamentul Republicii Moldova nu asigură reprezentarea şi influenţa minorităţii naţionale - poporul găgăuz, care locuieşte compact pe teritoriul autonomiei politice", se menţionează în avizul referitor la comasarea celor două proiecte de lege pentru trecerea la sistemul mixt.

Deputaţii găgăuzi pledează pentru acordarea unei cote de reprezentanţă a Autonomiei Găgăuze în Parlament.

"Garanţia reprezentării politice a Găgăuziei prin acordarea regiunii unui anumit număr de locuri în Parlament corespunde practicilor mai multor ţări europene", se menţionează în document.

Autorii consideră că proiectul de lege nu ţine cont de recomandările pregătite de experţii OSCE.

Deputaţii APG propun mai multe modificări în documentul privind schimbarea sistemului electoral. În special, se propune de a completa articolul 73 al proiectului de lege, stipulînd în acesta că Găgăuzia are dreptul la cinci deputaţi, aleşi în circumscripţii uninominale. Iar circumscripţiile în autonomie le va aproba CEC, la propunerea Adunării Populare a Găgăuziei.

În opinia autorilor, includerea acestor amendamente în proiectul de lege va permite găgăuzilor să participe la viaţa politică "a casei noastre comune - Republica Moldova".

Avizul va mai fi expediat în adresa Preşedintelui Republicii Moldova, Delegaţiei Uniunii Europene în RM, Misiunii OSCE, ambasadelor Rusiei, Turciei şi Comisiei de la Veneţia.

Parlamentul Moldovei discută problema acordării unei cote de reprezentanţă pentru Găgăuzia în organul legislativ. În acelaşi timp, ca şi în cazul regiunii transnistrene şi diasporei, se propune să fie luat în considerare numărul de alegători. În cazul sistemului mixt, un deputat ales în circumscripţie uninominală va reprezenta peste 60 mii de cetăţeni. În Autonomia Găgăuză locuiesc circa 150 mii de persoane. În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2016, la scrutin au participat 53 mii de alegători, iar în turul doi - 66 mii de alegători.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?