Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Voronin: Oamenii s-au săturat de atîtea reforme și schimbări

22 mai. 2017,, 10:00   Politică
4757 4

În cadrul unui interviu acordat portalului Tribuna, Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), a fost întrebat:

„Credeţi că lichidarea actualei structuri administrativ-teritoriale ar putea scoate oamenii în stradă, aşa cum afirmă unele voci?”

„Da, de ce nu? Poate să fie un pretext mai serios decît acesta care acum îl înaintează partidele de dreapta. Oamenii s-au săturat de atîtea reforme și schimbări, inclusiv în teritoriu. Aceasta reformează foarte multe structuri. Un număr mare de cetățeni rămîn fără lucru şi, în primul rînd, oameni angajați în serviciile raionale de toate nivelurile”, a răspuns el.

Întrebat ce poziţie va ocupa PCRM dacă se va lichida actuala structură administrativ-teritorială, liderul PCRM a spus că comuniştii vor fi „categoric împotrivă”. „Cea mai normală s-a dovedit a fi în toți anii, cea mai efectivă și calitativă, necesară și apropiată de cetăţeni administrație este anume cea raională. Devizul și lozinca cea mai importantă constă în aceea ca guvernarea să fie cît mai aproape de om, la distanţa unei mîini întinse. Să nu traverseze omul 40-60 de km din satul lui pînă la centrul raional pentru un bilețel, pentru un document sau o consultație. Dacă vor merge din nou la reformare, va fi foarte mare nemulțumirea. Eu săptămîna asta m-am întîlnit cu echipa noastră din Cantemir și le-am pus aceeaşi întrebare – ei sînt categoric împotrivă. Încă acest sistem nu este dus pînă la capăt, încă aici nu este făcută regulă. Reformă peste reformă – asta e bucuria nebunilor și niciun fel de rezultat pentru cetățeni și țară”, a declarat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?