Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Țara în care cresc cei mai deștepți copii din lume

19 mai. 2017,, 23:00   Externe
4935 0

Singapore a fost declarată oficial ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume, elevii şi studenţii cu rezultate excelente la învăţătură reprezentînd regula, şi nu excepţia, potrivit gândul.md.

„Singapore este un caz fascinant. Această ţară a fost un important port britanic înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Cînd britanici au părăsit-o şi au închis baza militară de aici, Singapore era într-o situaţie foarte proastă. Însă acum ei au una dintre cele mai performante economii din lume. Au reuşit asta datorită educaţiei”, a declarat Marc Tucker, preşedintele Centrului Naţional pentru Educaţie şi Economie din SUA.

Marc Tucker a explicat că secretul sistemului educaţional din Singapore este reprezentat de calitatea cadrelor didactice: “Profesorii sînt recrutaţi din rîndul celor care au obţinut rezultate foarte bune în timpul liceului sau facultăţii”.

CNN notează că modul în care a fost conceput sistemul de învăţămînt s-a schimbat la începutul anilor ’70, cînd economia a demonstrat că este nevoie de forţă de muncă inteligentă, pregătită să facă faţă noilor tehnologii. Astfel, s-a trecut de la un sistem în care învăţatul pe de rost era regulă la unul care încurajează creativitatea elevului.

Şi-au pus întrebarea: Ce putem face pentru ca copiii noştri să aibă succes într-o economie a viitorului? Le-a fost clar, de la început, că economia mondială nu mai recompensează oamenii pentru ceea ce ştiu. Google ştie totul. Sînt recompensaţi oamenii care ştiu ce să facă cu ceea ce ştiu. Accentul pe aplicarea şi utilizarea creativă a cunoştinţelor reprezintă un aspect important, foarte important în Singapore şi în alte ţări asiatice, a declarat Andreas Schleicher, director în cadrul Organizaţiei pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică.

Un alt aspect important al sistemului de învăţământ din Singapore îl reprezintă începerea educaţiei la o vârstă foarte fragedă.

„Primii ani din viaţa unui copil sînt foarte importanţi. Deci atunci cînd copilul are încredere în sine, acea încredere îl va ajuta în primii ani de şcoală. Nu ne dorim doar copii deştepţi, ci copii optimişti”, a declarat Diana Ong, educatoare la o grădiniţă din Singapore.

Andreas Schleicher a mai spus că educaţia copilului reprezintă o componentă importantă în cultura acestor ţări. „Totul pleacă de la resursele financiare. Prioritară este educaţia. În aceste ţări părinţii şi bunicii îşi vor investi ultimele resurse, ultimii bani în educarea copiilor lor. Se vedea asta şi în politicile statului, educaţia este primordială. Acesta este viitorul”, a mai spus Andreas Schleicher.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?