Cum a ajuns Moldova pe locul trei la „Eurovision”

Cum a ajuns Moldova pe locul trei la „Eurovision”

Reportaj de la fața locului
 
Alexei Donciu
Kiev-Chișinău
 
Pentru prima dată din istoria celor 12 ani de participare la Concursul Muzical Internațional „Eurovision”, Moldova a ajuns printre primele trei țări. Formația SunStroke Project, cu compoziția „Hey Mamma!”, a cîștigat la Kiev „medalia de bronz”, acumulînd 374 de puncte în rezultatul votului juriului și telespectatorilor.

Acesta e un record: pînă în prezent, cel mai bun rezultat a aparținut băieților de la Zdob Și Zdub, care au ocupat locul șase în 2005, cînd Moldova a participat pentru prima dată la concursul muzical. Cum a reușit echipa moldovenească să ocupe una dintre pozițiile de lider și să bată recordurile „Eurovision”-ului?
 
”Argintul” – în semifinală
 
Cel mai popular concurs muzical din Europa a avut loc săptămîna trecută, la Kiev. Ucraina a obținut dreptul de a găzdui competiția muzicală după victoria Jamalei cu piesa „1944” la Stockholm, anul trecut. În pofida tuturor suspiciunilor și scandalurilor, Kievul a întîmpinat cu succes și cu demnitate delegațiile din 42 de țări participante la „Eurovision-2017”. Ce-i drept, degrabă, precum se vorbește aici, vor avea loc dezvăluiri majore anticorupție după concursul destul de scump – 30 de milioane de euro. În pofida situației economice complicate, Ucraina a cheltuit aproape de două ori mai mult decît bugetul „Eurovision”-ului precedent din Suedia.
 
În finala concursului din 13 mai, pe scena Centrului Expozițional Internațional din capitala ucraineană au ieșit reprezentanții a 26 de țări. 20 dintre ei au ajuns, în rezultatul votului, în prima și a doua semifinale. Încă șase au ajuns în finală în mod automat, în calitate de reprezentanți ai așa-zisei G5 și de țțară-gazdă a actualului concurs „Eurovision”.
 
Formația SunStroke Project nu doar a ieșit în finală, dar s-a plasat pe locul doi în ratingul simpatiei europenilor. În prima semifinală, muzicanții au acumulat 291 de puncte, cedînd doar reprezentantului Portugaliei, care a acumulat 370 de puncte. Acesta putea fi considerat un succes: în ultimii trei ani, concurenții moldoveni nu au reușit să obțină suficientă susținere pentru a ajunge în finală și a participa la competiția muzicală pentru premiul mare a „Eurovision”-ului – Microfonul de cristal.
 
În cadrul conferinței de presă comune a tuturor cîștigătorilor primei semifinale, solistul „SunStroke Project”, Serghei Ialovițchi, a relatat că echipa a fost foarte mulțumită de reacția publicului european: „Noi încă nu începusem să cîntăm, doar ieșisem, și sala deja a „explodat”. Este un sentiment incomparabil. Noi dorim să cîștigăm. Ști că e greu, dar dacă îți dorești ceva foarte tare, poți ajunge și în cosmos”.
 
TOP-3 „Eurovision”
 
În cele din urmă, Sunstroke Project a ocupat locul trei în finala „Eurovision”-ului, acumulînd 374 de puncte. Este cel mai bun rezultat al reprezentanților Moldovei la concursul internațional în perioada participării țării noastre la competiție. În urma votului juriului, SunStroke Project s-a plasat pe locul opt. Cele mai mari note– cîte 10 – reprezentanții noștri le-au obținut de la juriul din Australia și Azerbaidjan. De la Suedia, Armenia, România și Italia muzicanții au obținut cîte 8 puncte. Formația a ajuns în top-3 datorită votului telespectatorilor. Aproape toate țările care au votat în finală i-au menționat pe artiștii moldoveni cu un anumit număr de puncte. Cîte 12 puncte SunStroke Project le-au obținut de la telespectatorii din Australia, Italia, Portugalia, România și Ucraina. Cîte 10 – de la Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria și Ungaria. Cîte 8 puncte – de la Danemarca, Irlanda, Lituania, Letonia, San-Marino și Suedia.
 
Cîștigătorul „Eurovisionului” a devenit reprezentantul Portugaliei Salvador Sobral, care a interpretat în limba maternă piesa „Amar pelos dois” (Dragoste pentru doi”. Telespectatorii și juriile naționale au fost unanimi în verdictele lor, ceea ce se întîmplă foarte rar, iar portughezul a obținut 758 de puncte. Aceasta este prima victorie a Portugaliei timp de 49 de ani de participare la concurs. Se știe că cîștigătorul, în vîrstă de 27 de ani, este bolnav din naștere – el are viciu cardiac. Din cauza problemelor de sănătate, artistul a lipsit de la repetiții și a venit la Kiev direct în semifinală.
 
Pe locul doi s-a clasat cel mai tînăr participant al „Eurovisionului” din acest an, finalistul primului sezon al proiectului rus „Golos. Deti”, interpretul din Bulgaria Cristian Kostov. El a acumulat 615 puncte. Locul patru i-a revenit Belgiei cu 363 de puncte, iar cinci – Suediei – cu 344 de puncte. România a ocupat locul șapte, iar Ucraina – 24.
 
Casele de pariuri au mizat anul acesta pe victoria italianului și portughezului, însă în ultimul moment, pe primul loc s-a plasat reprezentantul Bulgariei. Nu s-au adeverit nici prognozele în privința formației SunStroke Project, care prevesteau cel mult locul 7-9 în finală. Însă echipa Moldovei a reușit să facă aproape imposibilul și să intre în top-3.
 
„Nuntă” în direct
 
Sunstroke Project este un colectiv muzical unic, ce a reușit să cucerească nu doar publicul moldovenesc, dar și să iasă dincolo de hotarele republicii. Grupul a fost creat în 2008 la Tiraspol, iar acum în componența lui sînt trei muzicanți: violonistul și compozitorul Anton Ragoza, saxofonistul Serghei Stepanov, vocalistul Serghei Ialovițchii. Formația a participat în repetate rînduri la preselecțiile naționale pentru „Eurovision”, este deținătoare a unui șir de premii și distincții.
 
SunStroke Project a mai reprezentat Moldova la Eurovision în 2010, în tandem cu interpreta Olia Tira. Atunci ei au ocupat locul 22 din 25. Un rezultat nu prea impresionant, dar compoziția lor „Run Away” ulterior a ocupat locuri de frunte în ratingurile multor țări. Anul trecut „Run Away” a intrat în topul 250 celor mai populare hituri din toată istoria spectacolului, ocupînd locul 199.
 
Cu mult timp înainte de startul oficial al concursului „Eurovision-2017”, admiratorii europeni ai concursului au menționat formația moldovenească printre favoriții incontestabili. Wiwi Bloggs, unul dintre cele mai populare bloguri europene dedicate concursului, le-au solicitat cititorilor săi să stabilească cea mai stilată și incendiară compoziție. La sondaj au participat peste 14 mii de oameni, iar piesa „Hey Mamma” a formației SunStroke Project a fost desemnată învingătoare.
 
În ajunul concursului, prestanța SunStroke Project a intrat în top-8 cele mai strălucite spectacole ale „Eurovision-2017”, elaborat de portalul BBC Ucrainian. Publicația a fost atrasă de dansul amuzant al „nunții” muzicanților moldoveni și faptul că ei utilizează activ piciorul drept. Apoi evoluția SunStroke Project a intrat în primele cinci cele mai populare numere printre participanții primei semifinale a „Eurovision”-ului. Timp de cîteva minute, pe site-ul oficial pe Youtube a concursului „Eurovision”, piesa „Hey Mamma!” a fost vizionată de peste 100 de mii de persoane.
 
SunStroke Project se deosebea de alți participanți, bucurînd spectatorii cu o compoziție energică și jucînd „nunta” chiar pe scenă. În spotul video al piesei „Hey Mamma!” într-o manieră ironică au fost demonstrate relațiile dificile dintre ginere și soacră. Atît evoluția, cît și clipul a fost menținut în stil de comedie. SunStroke Project a incendiat arena principală a „Eurovisiomn”-ului: spectatorii încercau să imite dansul interpreților moldoveni. Mulți menționau fundalul piesei și vocalul ferm al lui Serghei Ialovițchi.
 
Jurnalistul publicației „Moskovski komsomoleț”, criticul  muzical Artur Gasparean și-a exprimat admirația față de activitatea echipei moldovenești. Potrivit lui, „locul trei al moldovenilor incendiari de la SunStroke Project cu numărul lor neobișnuit de colorat în stilul cabaret „Hey Mamma!” a devenit încă un salt senzațional al actualei ediții a „Eurovision”-ului.
 
RevenireaEpic Sax Guy
 
Precum au menționat mai mulți jurnaliști și fani ai concursului, evoluția colectivului moldovenesc SunStroke Project la „Eurovision-2017” era așteptată inclusiv datorită saxofonistului Serghei Stepanov. Majoritatea spectatorilor s-au bucurat de revenirea muzicantului, care a ajuns în Cartea Recordurilor „Eurovision”, în care au fost incluse cele mai memorabile evoluții din toată istoria concursului. Spotul video în care Serghei cîntă la saxofon în cadrul „Eurovision”-ului în 2010 a fost vizualizat de un număr record de persoane – circa 60 de milioane de utilizatori Youtube.
 
Popularitatea saxofonistului după concurs a crescut, iar datorită exteriorului lui extravagant și mișcărilor pe scenă, el a obținut porecla Epic Sax Guy. Serghei a devenit un fel de senzație pe internet, obiect de parodie și imitări. Însuși muzicantul menționează că această popularitate nu i-a adus niciun ban, dar i-a ajutat să-și promoveze imaginea.
 
Nici de data aceasta saxofonistul nu și-a dezamăgit publicul european. Astfel, deja după prima semifinală, în publicația The Telegraph a apărut un articol cu descrierea evoluției SunStroke Prokect și reacții entuziasmate la dansul lui Stepanov. „În prestanța Moldovei era un bărbat în ochelari întunecați, ce imita interpretarea la saxofon și dansa înconjurat de femei îmbrăcate în rochii de mireasă. Eu habar nu am cine a fost, dar dansul lui cu saxofonul a fost extraordinar”, scrie jurnalistul.
 
Moldovan Party: Verka Serdiucika vs SunStroke Project
 
La promovarea echipei naționale la Kiev a contribuit și petrecerea oficială „Moldovan Party”, organizată de delegația moldovenească. Petrecerea de amploare, la care au fost invitați toți doritorii, a avut loc pe 5 mai în sala de la Kiev Freedom Event Hall – un restaurant destul de comod și încăpător, prevăzut pentru un număr mare de oaspeți. Un asemenea eveniment a avut loc în premieră din 2005, cînd Moldova a participat pentru prima dată la „Eurovision”:
 
Toți oaspeții au fost întîmpinați pe covorul roși de membrii formației SunStroke Project în costume naționale. Pe mese erau bomboane, bucate naționale și, desigur, vinuri roșii și albe. Totodată, precum menționează reprezentanții delegației țării noastre, toate bucatele au fost comandate la Chișinău și aduse la Kiev în ajunul evenimentului. Din cauza formalităților vamale, vinul a fost procurat pe loc.
 
Dintre oaspeții cunoscuți, la petrecere au fost prezenți concurenții de la „Eurovision” din Albania, Bulgaria, Muntenegru, mulți dintre care au venit cu familiile sau echipele lor, au dansat activ și au comunicat cu toți. Din Chișinău au venit foștii participanți la concurs Olia Tira, Pașa Parfeni și Aliona Mun. Mai aproape de ora 23 a început concertul cu participarea artiștilor invitați, moderat de saxofonistul SunStroke Project Serghei Stepanov.
 
„Atmosfera a fost minunată. Mulțumim echipei moldovenești pentru străduință și atitudinea caldă față de toți oaspeții! A fost o seară minunată!”, au scris pe blogul lor jurnaliștii ESCKAZ, unul dintre cele mai populare site-uri dedicate „Eurovision”-ului.
 
E remarcabil faptul că aproape în același timp, în „Euroclub” avea loc petrecerea Ukranian Party cu participarea lui Andrei Danilko (Verka Serdiucika), a interpreților Alioșa, Eduard Romaniuta și altor staruri locale, precum și a unui șir de concurenți. Mulți au preferat petrecerea moldovenească sau au încercat să reușească la ambele. Din această cauză, la „Euroclub” erau puțini oameni. Prin aceasta unii explică amînarea evoluției lui Andrei Danilko pentru miezul nopții: organizatorii Ukrainian Party au așteptat să se adune mai mulți spectatori.
 
Sub patronajul președintelui Igor Dodon
 
SunStroke Project a mers spre finala „Eurovision-2017” sub patronajul președintelui Igor Dodon. Pentru prima dată în istoria participării țării noastre la acest concurs internațional, șeful statului a susținut personal echipa moldovenească în cadrul pregătirilor și participării la „Eurovision”.
 
În luna martie, Igor Dodon i-a încurajat personal pe muzicanți în ajunul turneului european de promovare a piesei „Hey Mamma!”. Președintele Moldovei s-a întîlnit cu membrii formației și le-a dorit succes la „Eurovision”, promițînd să susțină în continuare promovarea culturii poporului moldovenesc. Turneul de promovare a avut loc cu suportul Organizației Obștești „Iubesc Moldova”. Formația a evoluat la Tel-Aviv, Amsterdam și Madrid.
 
Igor Dodon a scris pe pagina sa de pe o rețea de socializare că a privit „Eurovision”-ul împreună cu familia și a susținut formația SunStroke Project. După evoluția în semifinală, președintele a felicitat echipa cu ocazia prestanței excelente și și-a exprimat convingerea că muzicanții talentați vor putea lupta pentru a învinge în concurs. Șeful statului le-a urat muzicanților să evolueze și mai incendiar și să se poziționeze printre liderii competiției.
 
La scurt timp după anunțarea rezultatelor, Igor Dodon le-a mulțumit membrilor formației Sun Stroke Project și echipei de creație pentru reprezentarea demnă a republicii la „Eurovision-2017” la Kiev, felicitîndu-i pe muzicanți în legătură cu plasarea pe locul trei. „Moldova vă este recunoscătoare pentru o prestanță internațională excelentă! Ne-ați dăruit emoții de neuitat și ne-ați umplut inima de bucurie și mîndrie pentru țara noastră. Ați ocupat cel mai înalt loc în acest concurs din istoria participării Republicii Moldova. Deci pentru noi voi sînteți învingători. Bravo! Am fost alături de voi pînă acum, vă voi susține și de acum încolo. Vă aștept acasă cu distincții înalte de stat”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
 
De menţionat că anul acesta politicienii, de rînd cu reprezentanții industriei muzicale, au comentat activ concursul. Astfel, președintele Partidului Comuniștilor, ex-președintele țării Vladimir Voronin a recunoscut în cadrul unei emisiuni televizate că nu urmărește „Eurovision”-ul, considerînd că acest concurs nu reflectă nici cultura, nici tradițiile țărilor participante. Totuși, fostul președinte al țării i-a urat succes formației moldovenești, menționînd că nu există nicăieri oameni mai talentați în muzică, artă, sport, decît în Moldova.
 
Iar, de exemplu, fostul vicepremier, și deputat Victor Stepaniuc, după anunțarea rezultatelor votului în finala „Eurovision”, a scris pe rețelele de socializare că Moldova poate fi considerată cîștigătoarea concursului, „avind în vedere geopolitica și moravurile Eurovisionului”. El și-a exprimat respectul pentru artiștii moldoveni, care, deseori, „sînt cei mai buni și eficienți diplomați ai Moldovei”.
 
 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load