Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Contrabandă cu piese pentru aeronave militare și civile (FOTO)

10 mai. 2017,, 11:54   Societate
4173 0

A fost deconspirat un grup infracţional specializat în contrabandă cu piese destinate aeronavelor militare şi civile, notează NOI.md.

Documentarea activităţii infracţionale a durat aproximativ opt luni, iar schema consta în falsificarea actelor de provenienţă a mărfurilor şi a tipului destinaţiei.



În perioada lunilor iunie-august 2016, un grup format din 5 cetăţeni ai Republicii Moldova, împreună cu alte persoane în curs de identificare, au introdus din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova, prin eludarea controlului vamal, piese de schimb şi accesorii destinate aeronavelor civile şi militare de model „МИГ-21” şi „СУ-25”.

Astfel, în scopul consolidării probatoriului şi stabilirii tuturor circumstanţelor cazului investigat, la domiciliile persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunii, precum şi la sediile întreprinderilor cooptate în schema de introducere şi scoatere prin metode de contrabandă a mărfurilor au fost efectuate mai multe percheziţii.

În rezultatul percheziţiilor operate au fost depistate şi ridicate calculatoare, corespondenţa de pe poşta electronică, telefoane mobile, înscrieri de ciornă, documente contabile şi bancare, precum şi mijloace băneşti în sumă de 194 000 dolari SUA şi 100 000 euro, provenienţa cărora nu a putut fi justificată.

Potrivit evaluării, valoarea bunurilor de contrabandă reţinute se cifrează la circa 7 mln lei.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregului spectru infracţional al activităţii de contrabandă în proporţii deosebit de mari şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate. Pentru acest gen de infracţiune, legislaţia naţională prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 11000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?