Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Fotografiile de pe Facebook pot spune multe despre personalitate

2 feb. 2019,, 21:30   Externe
6014 0

O cercetare realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania arată că, dacă pozezi în ipostaze amuzante, eşti o persoană deschisă la noi experienţe, în timp ce dacă fotografia ta de profil este una profesională, acest lucru relevă faptul că eşti un om onest.

Dacă în fotografia ta de profil de pe Facebook apare un obiect, un animal de companie sau orice altceva exceptînd chipul tău, asta înseamnă, cel mai probabil, că ai o personalitate nevrotică. Este una dintre concluziile unui nou studiu.

În cazul extroverţilor sînt şanse mari ca ei să îşi pună la profil o fotografie colorată, care să îi facă să pară mai tineri. De cealaltă parte, persoanele prietenoase afişează poze în care zîmbesc sau apar alături de prieteni, scrie Gandul.

Totuşi, cercetătorii consideră că oamenii nu ar trebui să îşi aleagă singuri fotografia de profil. Cu toţii ar trebui să rugăm pe altcineva să facă acest lucru dacă vrem să părem nişte persoane prietenoase, inteligente şi atractive.

În cadrul cercetării, ale cărei rezultate au fost publicate în revista „Cognitive Research: Principles and Implications”, oamenii de ştiinţă au analizat paginile de Facebook a 102 studenţi şi au ajuns la concluzia că, în general, persoanele tind să facă alegeri greşite atunci cînd îşi aleg fotografia de profil, fapt care afectează modul în care sînt percepute de ceilalţi oameni.

„Acest lucru poate ajunge să aibă un impact major asupra interacţiunilor pe care oamenii le au în mediul online, asupra impresiilor pe care le ceilalţi şi le formează despre o anumită persoană şi deciziile pe care ei le iau în legătură cu persoana respectivă. Între aceste decizii se pot număra cele legate de angajare, prietenie, acordarea votului sau chiar planificarea unei întîlniri romantice cu respectiva persoană”, explică David White, autorul principal al studiului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?