Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Putin a înţeles cacealmaua lui Tillerson

16 apr. 2017,, 10:40   Externe
54762 15

„Relaţiile dintre SUA şi Rusia vor fi excelente. Toţi îşi vor veni în fire şi se va instaura o pace trainică!” Această postare pe Twitter al lui Trump la finele vizitei secretarului de stat Tillerson la Moscova i-a dezorientat definitiv pe cei care aşteaptă un nou val al confruntării ruso-americane. Cum să înţelegem rezultatele negocierilor dintre Tillerson şi Putin?

Vizita lui Tillerson a fost unică în multe privinţe. E suficient doar faptul că pentru prima dată în istoria modernă rusă şi sovietică nu a apărut nici un comunicat oficial despre întrevederea liderului Rusiei şi secteratului american de stat. Nu au fost publicate nici poze protocolare, nemaivorbind deja despre materiale video sau stenograma debutului discuţiei. În general, despre faptul că întîlnirea a vut loc noi ştim doar din cuvintele lui Lavrov şi Tillerson şi din răspunsul afirmativ la întrebări al secretarului de presă al preşedintelui Rusiei.

Cum să înţelegem această abordare? Vladimir Putin a mers conştient la acest gest demonstrativ fără precedent – pentru a arăta nivelul nemulţumirii Moscovei de atmosfera creată de Washington în ajunul vizitei lui Tillesron. Mai exact – de atacul asupra baza aeriană siriană, pe care Trump a decis să-l întreprindă în ziua vizitei la el a liderului chinez Xi Jinping. Moscova a fost informată din timp, avertizată, Kremlinul a înţeles că Turmp a lovit în primul rînd în adversarii americani din interior- dar asta nu anula cel puţin iritarea provicată de acest stil al lui Trump. Soluţionarea problemelor interne, scăpînd de eticheta „marioneta lui Putin”, încă mai merge. Dar să organizezi un asemenea show în faţa liderului chinez, aruncînd astfel umbra pe relaţiile Moscovei şi Beijingului, este prea de tot.

DA, Beijingul nu şi-a schimbat poziţia nici faţă de Sirisa, nici cu atît mai mult faţă de relaţiile cu Rusia, dar Moscova a considerat necesar să evidenţieze curstul neschimbat de apropiere cu China. Joi, povestind despre întrevederea din aceeaşi zi dintre Putin şi prim-vicepremierul RPC, Dmitrii Peskov a utilizat pentru prima dată termenul de relaţii „aliate”, referindu-se la relaţiile ruso-chineze. Şi asta este la fel o demonstraţie importantă: Moscova înţelege sensul jocului american împotriva apropierii Rusiei şi Chinei.

Iar în adresa SUA totul a fost spus înaintea întîlnirii cu Tillerson. Iar aceasta a devenit în sine un eveniment decisiv în relaţiile ruso-americane, care se află în pauză.

Rex Tillerson a discutat cu preşedintele Rusiei două ore. În seara de miercuri la Moscova şi Washington există o diferenţă de cîteva ore, dar cînd preşedintele Trump era la conferinţa de presă cu secretarul general al NATO Stoltenberg, el deja cunoştea rezultatul întrevederii din capitala rusă de la trimisul său special. Nu detaliat, der se pare că în linii generale, secretarul de stat deja îi relatase preşedintelui despre discuţia sa cu Putin. Anume din acestă caută Trump a numit vizita un „succes”, „poate mai bună decît ne aşteptam”. Amintind că relaţiile dintre Rusia şi SUA, „probabil, se agflă în cel mai jos punct istoric”, Trump a spus că speră SUA şi aliaţii săi „vor putea restabili relaţiile cu Rusia” şi asta „ar fi fost minunat”.

Iar deja joi Trump scria pe Twitter: „Lucrurile dintre SUA şi Rusia vor merge excelent. Toţi îşi vor veni în fire şi se va instaura o pace durabilă!”.

Ce îi oferă lui Trump motiv pentru optimism? Sau asta din nou face parte din „jocul lui perfid” – vorbeşte despre prietenie, apoi loveşte în baza aeriană siriană? Ori, anume aşa este apreciată strategia lui Trump de către mulţi observatori ruşi, care sînt îngrijoraţi ca Putin să nu cadă în aceste „capcane viclene” şi să nu jertfească cu interesele naţionale ale Rusiei de dragul unor speranţe efemere în ameliorarea relaţiilor cu SUA. O asemenea privire infantilă asupra lui Trump şi Putin nu este o raritate în ţara noastră, dar ea nu are nicio legătură cu realitatea. Ce doreşte Trump şi ce joc joacă el cu Putin?

Trump doreşte un dialog de la egal la egal – da, cît nu ar părea de straniu, el nu se simte egal cu Putin. Nu pentru că Putin e cumva mai măreţ, dar pentru că preşedintele Rusiei dispune de anumite abilităţi ale jocului strategic în geopolitică şi experienţă în realizarea planurilor lor, capacitatea de a-şi apăra intersele ţării sale.

Trump vrea să fie la fel ca şi Putin. El înţelege că el nu are timp să capete experienţă în jocul geopolitic, pe care preşedintele Rusiei a obţinut-o în ultimii 18 ani. Trump într-adevăr, îl stimează pe Putin şi vrea să-i demonstreze lui că el la fel este un jucător puternic. Nu doar lui Putin, dar tuturor liderilor mondiali – dar pentru el contează cîţiva oameni: în afară de preşedintele Rusiei, este Xi Jinping, Shinzo Abe, Narendra Modi ... Cu ei Trump va trebui să joace un mare jos în următorii patru sau chiar şi opt ani.

Trump este un mare jucător în afaceri, adică în relaţiile umane – şi el a demonstrat acest lucru, cîştigînd alegerile prezidenţiale practic singur, fără sprijinul aparatului de partid, sau cercurile serioase ale elitei. În relaţiile internaţionale el are puţină experienţă. Dar el are consilieri puternici în geopolitică – inclusiv cel mai experimentat şi deştept actor în relaţiile internaţionale din America Henry Kissinger.

Filozofia geopolitică a lui Trump, viziunile lui privind locul şi rolul SUA în lume, planurile lui – toate acestea pot fi corectate sub influenţa consilierilor şi a situaţiei, sub presiunea circumstanţelor şi diferitor forţe, dar în general, ele vor rămîne neschimbate.

Omul nu-şi schimbă convingerile la 70 de ani. Trump este convins că America trebuie să se ocupe de ea, să nu urmărească popoarele şi să fie un lider mondial din contul puterii sale, dar nu a controlului total. Dar pentru ca SUA să se poată ocupa de economia lor, ei trebuie să creeze pentru asta condiţii favorabile în lumea exterioară. Să facă aşa ca politica externă să fie mai puţin costisitoare şi globalistă, iar celelalte ţări să cumpere mărfurile americane, să nu implice America în problemele lor, dar să o respecte. Această opinie poate părea una naivă, dar îi este caracteristică lui Trump şi, în principiu, este convenabil pentru întreaga comunitate internaţoinală. E altceva, prin ce metode Trump îşi va atinge scopul.

Pentru a se ocupa cu problemele lor, Statele trebuie să obţină condiţii bune în relaţiile cu alţi actori – Uniunea Europeană, China, Rusia. Actualele relaţii ale SUA cu ele sînt calificate de Trump drept dezavantajoase. Europa, potrivit lui Trump, trebuie singură să achite pentru NATO, China trebuie să cumpere mai multe mărfuri americane şi să livreze mai puţine produse de-ale sale în SUA. Cît priveşte Rusia, Trump are mai puţine pretenţii faţă de ea. Cîndva el a sperat că soluţioneze împreună cu Rusia problemele ce împiedică America să se ocupe de ea: în special, ISIS. În schimb, există pretenţii faţă de Rusia din partea elitei anglosaxone, care nu-i agreează nici pe Putin, nici pe Trump. Şi ea loveşte în Trump prin Putin – chipurile, e marionetă, are legături cu ruşii.

Şi aici Trump trebuie să demonstreze că el e pe cont propriu. Iar în afară de asta, el trebuie să se pregătească de discuţia cu Putin, adică să ocupe o poziţie puternică.

Cum să obţină toate acestea? Şi aici începe să joace rolul caracterul lui Trump – lui îi place să facă presiuni, să ridice preţul, să o facă pe durul. Cereţi mai mult - veţi obţine mai puţin. Trump aplică această metodă în relaţiile cu China, cu Europa, cu Rusia. În discuţia particulară cu XI Jinping, Trump demonstrează un respect maximum, iar apoi îi comunică despre lovitura asupra Siriei, urmărind atent reacţia oaspetelui. Însă Trump nu vrea război – el verifică, cîr de puternic şi va reuşi în gheneral să învingă adversarul. Dacă nu reuşeşte – nu-i nimic straşnic, relaţiile se vor dezvolta, reieşind din poziţiile ocupate.

Rusia deja a răspuns la tehnicile lui Trump, la majorarea mizelor în aceeaşi Sirie. Cuvintele lui Putin – „E plictisitor, fetelor” – se refereau anume la încercarea de a determina Kremlinul să facă cedări. Iar Trump nu are nevoie de cedările în Siria, el are nevoie în cedările în planul recunoaşterii poziţiei lui puternice. Conform planului lui Trump, Putin trebuia să vadă că are de a face cu un adversar puternic, ceea ce i-ar fi conferit preşedintelui SUA încredere în următorul troc cu Rusia. Dar Vladimir Putin a făcu o mină indiferentă şi a dat de înţeles că maniera de ridicare a mizelor nu-l impresionează. Putin este ajutat nu doar de experienţa lui, dar şi de înţelegerea clară că Trump trişează, că în realitate el nu are nevoie de acutizarea relaţiilor cu Rusia, ci de restabilirea lor. Putin „citeşte” motivaţia lui Trump.

Care, apropo, se află într-o situaţie dificilă. El vorbea despre asta deschis, în februarie, cînd se plîngea că isteria în jurul „relaţiilor ruseşti” îl împiedică să stabilească relaţiile cu Rusia şi acum Putin va crede că cu el e imposibil să încheie vreo afacere, că nu poate avea încredere în el.

Într-adevăr, în tot acest răstimp, Trump nu a avut posibilitatea de a purta un dialog direct cu Putin. O convorbire telefonică îndelungată şi două scurte – este tot ce a fost timp de jumătate de an. Acum, odată cu vizita lui Tillerson, situaţia se schimbă – pentru prima dată Trump i-a putut transmite lui Putin tot ce dorea şi să audă drept răspuns ce a considerat necesar Putin să-i transmită personal lui Trump.

Este ridicol să auzim despre nişte ultimatumuri – discuţia lui Tillerson cu Putin se putea referi doar la restabilirea relaţiilor dintre Kremlin şi Casa Albă. La dialogul, discuţia, care, în sfîrşit, a început. Se pare că atîtea eforturi în ultimele şase luni au fost făcute pentru a nu admite posibilitatea lansării acestui dialog, iar faptul că acesta, totuşi, a avut loc, poate fi privit drept un succes serios.

Piotr Akopov
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?