Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

La Holercani au demarat negocierile între Igor Dodon și Vadim Krasnoselski

30 mar. 2017,, 13:26   Politică
3607 5

La reședința șefului statului de la Holercani a demarat întrevederea între Președintele Moldovei, Igor Dodon, cu șeful Transnistriei, Vadim Krasnoselski.

Întrevederea se desfășoară fără participarea presei. Pe teritoriul reședinței nu sînt admiși nici jurnaliștii.

Potrivit datelor NM, părțile au convenit că negocierile vor avea loc fără prezența presei. În finalul întrevederii fiecare lider va face o declarație.

Pe agenda negocierilor figurează pachetul din 8 chestiuni coordonat în cadrul primei întrevederi din 4 ianuarie. Este vorba despre patru puncte ale Protocolului de la Berlin: restabilirea legăturii telefonice între malurile Nistrului, apostilarea diplomelor transnistrene, circulația transportului auto cu numere transnistrene, circulația liberă a populației de pe ambele maluri ale Nistrului.

Părțile vor mai discuta accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile situate după traseul Camenca-Tiraspol, funcționarea în Transnistria a școlilor cu predare în baza grafiei latine, moratoriul asupra dosarelor penale intentate funcționarilor de pe altă parte și deschiderea podului peste Nistru de la satul Gura Bîcului.

Krasnoselski, pe lîngă toate, intenționează să ridice la negocieri chestiunea privind implementarea de către Chișinău și Kiev a unui control mixt pe segmentul transnistrean al frontierei. Un alt subiect care, potrivit informației NM, ar putea fi abordat în cadrul întrevederii, va fi livrarea energiei electrice de către CHE Moldovenească pe malul drept al Nistrului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?