Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Descoperire inedită în "Jurasic Parcul' australian

30 mar. 2017,, 00:00   Externe
1777 1

O echipă de paleontologi de la Universitatea Queensland și Universitatea James Cook au examinat mii de amprente pe o suprafață de 25 de kilometri în regiunea izolată Waldamany, din Australia Occidentală.

În așa numitul 'Jurasic Parc' australian cercetătorii au descoperit amprente de la 21 de specii de dinozauri, avînd o vechime de aproape 140 de milioane de ani, relatează luni agențiile France Presse și EFE.

Steve Salisbury, principalul autor al unui studiu publicat în Memoir of the Society of Vertebrate Paleontology, notează luni că este vorba de un complex de amprente "fără precedent în lume". "Este foarte important, sînt urme de dinozauri non-aviari din partea occidentală a continentului, singurele observate ale dinozaurilor din jumătatea Cretacicului inferior. Este magic, este Jurasic Parcul australian, într-un peisaj sălbatic și spectaculos", a spus el.

"Printre urme se află și unica dovadă confirmată a unui stegosaurus (dinozaur cu armură) din Australia. Există de asemenea urme ale celor mai mari dinozauri înregistrate vreodată. Urmele arată că unele sauropode aveau 1,7 metri lungime", notează palentologul de la Universitatea din Queensland într-un comunicat.

Cercetătorii au examinat amprentele timp de 400 ore, în perioada 2011 — 2016, și au identificat 21 de tipuri de urme diferite, reprezentând cele patru grupuri principale de dinozauri. "Există cinci tipuri diferite de amprente de dinozauri prădători, cel puțin șase tipuri de amprente de sauropode erbivore cu gît lung, patru tipuri de urme de ornitopode erbivore bipede și șase tipuri de urme de dinozauri cu armură", se arată în comunicat.

Aceste amprente au scăpat ca prin minune de la distrugere după ce locul fusese selectat în 2008 de guvernul Australiei Occidentale ca amplasament pentru ridicarea unui uriaș proiect de tratare a gazului natural. Alertați, localnicii au contactat paleontologii care au început cercetările în aceste locuri pe care aborigenii le cunoșteau de mii de ani.

Urmele de dinozauri fac parte din folclorul aborigenilor din regiune care a permis transmiterea din generație în generație a ritualurilor, codurilor și a legilor acestor pămînturi. Situl a fost declarat Patrimoniu Național în 2011 iar proiectul de tratare a gazului a fost abandonat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?