Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Marine Le Pen: UE va dispărea

26 mar. 2017,, 22:23   Externe
2653 0

Uniunea Europeană va dispărea pentru că oamenii nu o mai vor, a declarat duminică lidera Frontului Național, Marine Le Pen, la un miting electoral desfășurat la Lille (nordul Franței), afirmând că UE va fi înlocuită de o 'Europă a oamenilor', transmite Reuters.



''Uniunea Europeană va muri întrucât oamenii nu o mai vor. Ideea europeană distrusă de federaliști va renaște în Europa oamenilor și ... a națiunilor'', a spus candidata extremei-drepte la alegerile prezidențiale din Franța.

Cu o lună înainte de primul tur al scrutinului prezidențial din Franța, 43% dintre alegătorii francezi încă nu știu cu cine să voteze, conform unui sondaj dat publicității vineri, rezultate ce relevă incertitudinea din jurul campaniei electorale din această țară.

Un sondaj de opinie al Institutului Odoxa pentru postul de radio Franceinfo relevă că 43% dintre alegători nu au ales încă un candidat pentru care să voteze în primul tur de scrutin, ceea ce reflectă, conform institutului, o 'incertitudine fără precedent în istoria electorală franceză'.

Sondajul a mai relevat că alegătorii potențiali pentru candidații de dreapta — Marine Le Pen și conservatorul Francois Fillon — sunt mai constanți în opțiunea lor decât potențialii alegători ai lui Emmanuel Macron (centru) și cei mai importanți candidați de stânga, Benoit Hamon și Jean-Luc Mélenchon.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?