Ce îndură astronauţii în timpul călătoriei în spațiu

Condiţiile NASA pentru a deveni astronaut sînt exigente, desigur, dar nu imposibile. Este nevoie de studii în ştiinţe, o minte practică, condiţie fizică bună şi alte lucruri normale, de bun-simţ.

Ce nu se spune însă nu este un lucru tocmai de „bun-simţ”. Acesta necesită un stomac rezistent, conform Space.

Pentru a ilustra această necesitate, voi oferi cîteva cazuri.

Astronautul Scot Kelly precizează că „bătăturile de pe picioare vor cădea”, rezultînd în piele moartă (de pe picioare) care se poate plimba prin imponderabilitate - altfel spus, fragmente mici care pot fi înghiţite sau chiar inhalate.

Acest exemplu este însă nevinovat pe lîngă altele.

În aprilie 1981, astronauţii John Young şi Robert Crippen au pilotat nava spaţială Columbia fără incidente, doar că... Toaleta s-a înfundat, astfel au fost nevoiţi să folosească nişte pungi speciale pentru excremente.

Lucrurile s-au înrăutăţit cînd materia fecală uscată a ajuns de la toaleta stricată în sistemul de ventilaţie. Young şi Crippen au îndurat în mod profesionist particulele de fecale din aer pînă la finalul misiunii.

Lucrurile arătau şi mai rău în timpul misiunilor Apollo din anii '60. Toaletele erau orice altceva decît etanşe, iar alături de lipsa gravitaţiei, au creat poveşti interesante.

Într-o înregistrare este ilustrat un astfel de eveniment în timpul misiunii Apollo 10, cînd Tom Stafford, Gene Cernan şi John Young au orbitat în jurul Lunii:

„Dă-mi o pungă, repede”, a spus Stafford. „Este un rahat care pluteşte în aer”.

„Nu l-am făcut eu”, spune Young. „Nu este unul dintre ai mei”.

„Al meu era ceva mai lipicios ca ăsta”, răspunde Stafford. „Aruncă-l”

După rezolvare, problema reapare:

„Mai este un nenorocit de rahat”, spune Cernan. „Ce este cu voi?”

Vestea bună este că aceste toalete au devenit din ce în ce mai bune odată cu progresul tehnologic, deci posibilitatea ocurenţei unui astfel de eveniment este mică - veste bună pentru cei „mai slabi de înger” care doresc să devină astronauţi.