Fostul deputat Iurie Bolboceanu, reţinut pentru trădare de patrie

Fostul deputat Iurie Bolboceanu, reţinut pentru trădare de patrie


Fostul deputat din Parlamentului Republicii Moldova din partea Partidului Democrat, Iurie Bolboceanu, a fost reţinut vineri, 17 martie, de către organele de drept. Potrivit portalului de ştiri Newsmaker.md, acesta ar fi învinuit de spionaj şi de trădare de patrie.

Newsmaker notează că Bolboceanu a fost reţinut după ce la domiciliul lui au avut loc percheziţii în data de 17 martie. În ordonanţa de efectuare a pecrheziţiilor se menţionează că urmărirea penală pe numele deputatului a fost pornită în vara anului 2016, în conformitate cu articolul 337 şi 338 al Codului Penal, „Trădare de patrie” şi „Spionaj”. Pedeapsa pentru aceste infracţiuni este de la 12 la 20 de ani de închisoare.

Din actul emis de către procurori rezultă că Bolboceanu ar fi avut o relaţie cu adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Rusiei la Chişinău, Alexandr Grudin. 

De asemenea, în ordonanţă se mai spune că, la întrevederile între Grudin şi Bolboceanu, cei doi puneau la cale o conspiraţie. 

„Luând în consideraţie evenimentele din Ucraina, nu excludem posibilitatea implicării ofiţerilor serviciilor speciale ruse în organizarea şi susţinerea acţiunilor îndreptate spre destabilizarea situaţiei social-politice din ţară”, se arată în documentul procuraturii.

În document este subliniat faptul că SIS a stabilit că Bolboceanu menţine legătura cu anumite persoane interesate în a primi informaţii de importanţă de stat, inclusiv cu scopul de a destabiliza situaţia socal-politică din ţară.

Procurorii au specificat în ordonanţa de începere a percheziţiilor că acestea sunt necesare pentru a ridica informaţia din mijloacele de comunicare dintre Iurie Bolboceanu şi aceste persoane, precum ar fi telefonul mobil şi altele. Materiale ce ar fi de folos în procesul de urmărire penală.

Numele lui Iurie Bolboceanu a figurat şi în cazul dosarului de corupere a deputaţilor din februarie 2014. Atunci când câţiva deputaţi din coaliţia de guvernare au anunţat că au existat tentative de mituire a lor pentru a părăsi majoritatea parlamentară şi de a nu vota proiectele de legi înaintate de aceasta. Se întâmpla în ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE (semnat pe 27 iunie 2014).

CNA a reţinut doi suspecţi pe acest dosar, fiind vorba de fostul poliţist Vitalie Burlacu şi Irina Baglai. Potrivit procurorilor ei au încercat să mituiască deputaţii cu câte 250.000 de dolari pentru ca aleşii poporului să iasă din majoritatea parlamentară, astfel să zadărnicească activitatea Legislativului.

La câteva săptămâni de la tentativa de corupere a deputaţilor, pe 6 martie 2014, Iurie Bolboceanu a anunţat că părăseşte fracţiunea PDM. 

„Viziunile mele nu mai coincid cu cele ale partidului şi, de aceea, nu mă mai regăsesc în acest partid. Am fost prea încrezător, unii cred că am fost prea romantic”, spunea Iurie Bolboceanu.

Ulterior, tot în martie 2014, Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie şi procurorii Anticorupţie au găsit 500.000 de euro într-un seif bancar din Chişinău, închiriat de Irina Baglai, femeia reţinută pe 7 martie, în cazul tentativei de mituire a unui deputat moldovean. Banii erau ambalaţi în şapte pungi din plastic, iar pe etichete erau indicate numele a două bănci. 

Oamenii legii au examinat şi cei 250.000 de dolari depistaţi în urma flagrantului din data de 7 martie, când femeia, împreună cu un fost poliţist pe nume Vitalie Burlacu, au încercat să-l corupă pe parlamentar. O parte din aceşti bani aveau etichete cu însemnele unei bănci ucrainene. 
Liberal-democratul Valeriu Streleţ şi preşedintele PDM de atunci, Marian Lupu, afirmau că în spatele tentativei de mituire ar sta omul de afaceri Veaceslav Platon.

Actualmente Platon este cercetat penal pe alt dosar, pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load