Ostalep comentează posibilitatea implicării sale în politică

Ostalep comentează posibilitatea implicării sale în politică

Fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep, în prezent director al Institutului de Studii Diplomatice, Politice și de Securitate, spune că nu se vede în politică la ora actuală, informează Noi.md.

Politologul susține că se simte încrezut în forțele proprii exact unde activează acum și nu vede necesitatea de „a juca după niște reguli de joc impuse de altcineva”. Ostalep a acceptat să deschidă parantezele la acest subiect, în cadrul unei întîlniri informale cu un grup de tineri, participanți la proiectul „i-Expert”.

„Eu niciodată nu mă prezint ca politician. Consider că am o anumită expertiză în domeniul în care mă ocup și am obținut un anumit succes, în special peste hotare, iar asta mă face să cred că mă descurc bine. În condițiile noastre actuale, eu nu am niciun interes de a mă ocupa de politică și explic de ce. Ca să joc după regulile lor, asta ar însemna să vă mint pe voi, astfel eu pierd în competiția impusă de ei, trebuie să joc după regulilor lor și să fiu mai rău ca ei, ca să cîștig. Eu sînt adeptul teoriei că omul trebuie să se ocupe cu ceea ce-i place. Mie nu îmi este rușine să mă prezint în domeniul în care eu mă descurc, dar ca politician eu nu mă văd ”, a relatat Ostalep.

Valeriu Ostalep a mai remarcat că în politică trebuie să fii dispus să faci multe, dacă urmărești scopul de a te perpetua permanent la putere. „În politică trebuie să ai cu totul alte calități: nici pe departe să spui lucrurilor pe nume, să faci alianță cu cel care ție nu-ți place după care să-l amăgești”.

Cu toate astea, politologul a precizat că este dispus să ofere expertiza sa politicienilor interesați. „Eu niciodată nu am refuzat, dacă cineva e cointeresat să afle ce cred despre un punct de vedere sau altul, nicio problemă, discutăm. Mie pentru asta nu îmi trebuie neapărat epoleți sau o funcție de ministru. Eu toate astea le-am avut și am văzut, acolo nimic interesant nu este”, a adăugat Valeriu Ostalep.
 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load