X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dosarul „Platon”: O altă ședință amînată fără rezultat

17 mar. 2017,, 16:00   Societate
2396 0

O nouă ședință în dosarul „Platon”, care urma să aibă loc astăzi, a fost amînată pentru data de 21 martie, la ora 10:00.

Ședința nu a avut loc din cauza că nu s-a prezentat niciun martor și nu au fost audiați. Anunțul a fost făcut de către procurorul Andrei Băieșu.

Conform avocatului Eduard Rudenco, a fost puțin timp la dispoziție pentru prezentarea martorilor, "iar o parte dintre aceștia nu s-au prezentat din cauza că le este frică de justiția din Moldova".

"Am avut timp puțin pentru a prezenta martorii. Cea mai mare problemă este neîncrederea cetățenilor moldoveni în justiție. O mare parte din martori nici nu răspund, alții spun că nu vor să aibă de afacere cu instanța. Ieri am încheiat un contract, pentru ca executorii judecătorești să le comunice acestora să se prezinte. Altă cale nu există. Îi vom cita pe acești martori. Din cei 13 martori - cinci sînt ucraineni. Am expediat citația prin poștă, posibil nu au primit-o. Alți trei ne-au refuzat. La ultima discuție au zis că le este frică. Este o problemă ...", a declarat avocatul.

Vă amintim că astăzi trebuia să fie audiat primul martor din partea apărării. Totodată, la ședința trecută, Eduard Rudenco anunțase că astăzi urma să audieze trei-patru martori.

La altă ședință, instanța a decis să fie audiați doar 13 martori din cei 50 prezentați de avocații omului de afaceri.

Veaceslav Platon a fost reținut, în luna iulie a anului trecut, de procurorii anticorupție, fiind învinuit în dosarul BEM. Acesta ar fi beneficiat de credite neperformante în valoare de 800 milioane de lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?