Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Transnistria împotriva controlului comun la frontieră

13 mar. 2017,, 13:15   Politică
4565 8

Transnistria s-a pronunţat categoric împotriva stabilirii controlului comun al Moldovei şi Ucrainei la punctul de trecere a frontierei Pervomaisc-Kuciurgan de pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la agenţia rusă Regnum, despre aceasta s-a discutat în cadrul unei întrevederi, care s-a desfăşurat, vineri, la oficiul Misiunii EUBAM de la Odesa.

Ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignatiev, a menţionat după întrevedere că "pentru prima dată după o perioadă îndelungată, reprezentanţii Uniunii Europene şi-au exprimat disponibilitatea de a asculta şi poziţia Transnistriei referitor la controlul comun vamal al Moldovei şi Ucrainei".

El a declarat că Tiraspolul califică planurile Chişinăului şi Kievului în acest sens drept "un pericol serios de destabilizare atît a situaţiei economice, cît şi a libertăţii de circulaţie a cetăţenilor şi mijloacelor de transport".

"Totodată, această problemă ţine şi de apariţia unor pericole la adresa securităţii. Nu vedem nicio motivaţie logică pentru a stabili controlul comun, deoarece nici în domeniul economic şi al comerţului, nici în cel al liberei circulaţii nu vor fi rezultate pozitive", a menţionat Ignatiev.

Potrivit lui, în cazul în care un asemenea control va fi stabilit, vor fi încălcate un şir întreg de înţelegeri ale procesului de negocieri, inclusiv, prevederile Protocolului de la Berlin, potrivit căruia "toate deciziile trebuie să fie luate, exclusiv, la masa de negocieri".

Ignatiev a mai declarat că "nicio problemă abordată de partea transnistreană în cadrul întrevederii nu a fost argumentată cu un răspuns clar din partea reprezentanţilor RM".

"Ni s-a spus că "sînt gata pentru dialog", în esenţă însă reprezentanţii moldoveni nu au prezentat niciun fel de argumente care să explice ce anume se va schimba spre bine", a spus principalul negociator transnistrean.

El consideră că situaţia creată trebuie discutată în cadrul procesului de negocieri în formatul "5+2".

Ignatiev a amintit că "proiectul este realizat cu suportul financiar al UE şi cu participarea activă a Ucrainei, care este mediator în procesul de negocieri". În acest context, el consideră că există un pericol pentru procesul de negocieri în formatul "5+2".

"În cazul în care aceste planuri distructive vor fi realizate, va fi dificil să vorbim despre eficienţa formatului de negocieri. Cred că este nevoie de o abordare atentă faţă de semnalele transmise de partea transnistreană. Nu sînt necesare informaţii suplimentare pentru a înţelege că problema va avea un efect negativ asupra vieţii oamenilor, iar aceasta contravine scopurilor şi sarcinilor procesului de negocieri, nu corespunde măsurilor de consolidare a încrederii şi nu contribuie nicicum la îmbunătăţirea relaţiilor dintre părţi", a declarat Ignatiev, care a menţionat că "problema a fost discutată la oficiul Misiunii EUBAM de la Odesa, dar delegaţia ucraineană nu a participat la întrevedere".
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?