X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Caz uimitor la o gradiniță din raionul Hîncești

10 mar. 2017,, 11:45   Societate
6830 1

Un caz uimitor de la o grădiniță din raionul Hîncești a trezit nemulțumirea în rîndul societății.


În ajunul Zilei Internaționale a Femeii, copiii au fost încuiați în grupe, în timp ce educatoarele, împreună cu șefa instituției, sărbătoareau în Sala Festivă, relatează NOI.md.

Incidentul s-a petrecut în satul Cărpineni, raionul Hîncești, pe 7 martie.

Solicitată de NOI.md, o mămică a cărui copil frecventează această instituție, ne-a povestit că a mers după copil în jurul orei 15.30, deoarece în acea zi instituția preșcolară lucra doar pînă la ora 16.00. Ajunsă acolo mare i-a fost mirarea cînd ușa grupei era încuiată și nici un lucrător pe nicăieri.

„M-am gîndit că poate au dus copii în altă grupă și am zis să-i caut, dar fără rost. Odată ajunsă în Sala Festivă, de unde se auzia gălăgie, am deschis ușa și am găsit educatoarele sărbătorind 8 martie”, povestește sursa.

La întrebarea „unde sînt copiii?”, educatoarele au răspuns „acasă”, dar apoi s-au ridicat și au mers spre grupă descuind ușa. Copiii erau singurei. „Oare e normal ca copiii de trei ani să fie încuiați în grupă și lăsați singuri, iar educatoarele să plece în alt capăt de grădiniță și să sărbătorească?!”, se întreabă nedumerită mămica în cauză.

Pe 8 martie, după ce femeia a împărtășit situația neplăcută mai multor mămici pe o rețea de socializare, a primit un mesaj din partea fiicei directoarei grădiniței: „Ca să nu ai mari dureri de cap, ține-ți copilul acasă sau du-l la altă grădiniță, sau în altă grupă, dacă nu ai încredere în educatori. Eu așa aș face!”.

Potrivit sursei citate, educatoarea și-ar fi recunoscut vina și ar fi adus scuzele de rigoare. Pe 9 martie, instituția preșcolară a fost vizitată de reprezentanții Direcției raionale de educație, educatoarea și șefa grădiniței, alegîndu-se cu mustrări aspre.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?