Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Scenariu post-Brexit: Londra trebuie să fie pregătită pentru LIPSA unui acord cu UE

28 feb. 2017,, 18:30   Externe
3187 0

Guvernul Theresa May trebuie să fie pregătit pentru situaţia în care Marea Britanie nu va ajunge la niciun acord cu Uniunea Europeană post-Brexit, avertizează David Davis, ministrul de resort, potrivit purtătorului de cuvînt al Executivului, Greg Swift, relatează site-ul agenţiei Bloomberg.

Catalogînd negocierile cu UE "cea mai importantă operaţiune pe timp de pace", David Davis, ministrul pentru Brexit, a cerut departamentelor guvernamentale să susţină "o separare facilă de Uniunea Europeană", a declarat Greg Swift.

Dar David Davis a evidenţiat "necesitatea pregătirii nu doar pentru o soluţie negociată, ci şi pentru scenariul improbabil în care nu s-ar ajunge la niciun acord reciproc satisfăcător", a subliniat Swift.

"Este important ca departamentele guvernamentale să înţeleagă provocările care ar putea urma", a subliniat purtătorul de cuvînt al Downing Street.

Premierul Theresa May a avut un ton optimist. "A reiterat nevoia unui proces ordonat, subliniind că trebuie să fim optimişti, că mesajul nostru este că nu vom eşua", a subliniat Swift.

Separat, la Camera britanică pentru Comerţ, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a exprimat convingerea că Marea Britanie va putea ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în termenul de doi ani prevăzut de Tratatul Lisabona.

"Sînt toate motivele ca Marea Britanie să se concentreze şi să obţină acest acord în doi ani. Avem o oportunitate fără egal. Acest acord nu este ca niciunul încheiat până acum de UE, iar noi deja sîntem compatibili cu partenerii noştri în materie de standarde şi tarife", a spus Johnson.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?