Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Trump își dorește extinderea arsenalului nuclear al SUA

24 feb. 2017,, 11:45   Externe
1938 0

Donald Trump își dorește extinderea arsenalului nuclear al SUA, dorindu-și să se asigure că acesta rămîne superior.

Președintele american a făcut aceste declarații într-un interviu acordat agenției Reuters.

Donald Trump a făcut primele comentarii cu privire la arsenalul nuclear al SUA, de la preluarea mandatului, la 20 ianuarie. Liderul de la Casa Albă a afirmat că vrea să se asigure de superioritatea arsenalului nuclear american, precizînd că Statele Unite au rămas în urmă în ceea ce priveşte capacitatea armamentului nuclear. În același timp, el a declarat că și-ar dori să vadă o lume fără arme nucleare.

”Sînt primul care ar dori să vadă asta… nimeni să nu aibă focoase nucleare, dar nu vor rămîne niciodată în urma altei ţări, chiar dacă vorbim de o ţară prietenoasă, în ceea ce priveşte puterea nucleară. Ar fi minunat… un vis devenit realitate dacă nicio ţară nu ar mai avea arme nucleare, dar atît timp cît ţările au arme nucleare, atunci noi vom rămîne superiori”, a declarat Trump.

Rusia deţine aproximativ 7.000 de focoase nucleare, în vreme ce doar 6.800 de asemenea arme există în Statele Unite, potrivit Ploughshares Fund, un grup antinuclear Tratatul Noul START prevede că atît Rusia, cît şi Statele Unite, trebuie să-şi limiteze până în februarie 2018 arsenalul nuclear la un nivel egal pentru o perioadă de zece ani.

Nu este clar dacă noul preşedinte american vrea să abroge acest tratat sau dacă vrea să lanseze noi focoase nucleare în timpul mandatului său la Casa Albă. El s-a plîns, însă, că acest acord este unul unilateral.

”Un alt acord prost pe care l-a făcut ţara asta, chiar dacă este START sau acordul cu Iran… Vom începe să negociem acorduri bune”, a mai spus președintele american.

Totodată, Trump s-a plîns că desfășurarea de către Rusia a unei rachete de croazieră încalcă tratatul din 1987 privind controlul rachetelor cu rază medie de acțiune. „Pentru mine este foarte important”, a declarat Trump. Întrebat dacă va aborda acest subiect cu președintele rus Vladimir Putin, președintele american a spus că o va face „dacă și cînd se vor întîlni”, dar a precizat că deocamdată nu a stabilit nicio întrevedere cu liderul de la Kremlin.

În același timp, Donald Trump a declarat că este „foarte furios” cu privire la testele cu rachete balistice efectuate de Coreea de Nord și a anunțat că printre numeroasele opțiuni pe care le are în vedere se numără și accelerarea construcției unui sistem de apărare antirachetă pentru aliații SUA, Japonia și Coreea de Sud.

„Au loc discuții pentru mult mai mult decât atât”, a declarat Trump, atunci când a fost întrebat despre sistemul de apărare antirachetă. „Vom vedea ce se va întâmpla. Dar este o situație foarte periculoasă, iar China i-ar putea pune capăt foarte repede, după părerea mea”, a mai spus liderul de la Casa Albă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?