Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Copaci, despre participarea la concursul pentru funcţia de director al ANRE

21 feb. 2017,, 16:45   Economie
4061 20

Viitorul director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Tudor Copaci, a comentat participarea sa la concursul pentru funcţia de director al autorităţii de reglementare a pieţei energetice.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, el a remarcat că legea nu prevede desfăşurarea concursului.

"Parlamentul putea pur si simplu să numească directorul. Însă, în legătură cu politica de transparenţă faţă de societatea civilă şi de partenerii externi, a fost luată decizia de a desfăşura un concurs. Dacă nişte oarecare specialişti consideră că acesta a fost ilegal, de ce atunci au participat la el?", se întreabă Copaci.

Potrivit lui, unul dintre participanţii la concurs, fostul director al ANRE Nicolae Răileanu a pus la îndoială capacităţile lui profesioniste în domeniul energetic.

"Vreau să menţionez că am fost viceministru al Economiei în anii 2008-2009 şi 2013-2015, fiind responsabil de domeniul energetic. Am gestionat crizele din 2009, cînd a fost sistată livrarea de gaze naturale în domeniul energetic. Am promovat o mulţime de legi: Pachetul energetic III, Legea cu privire la energia electrică, Legea cu privire la gazele naturale, Legea cu privire la promovarea energiei regenerabile", a amintit Copaci.

El a dezminţit informaţiile că ar avea vreo legătură cu coordonatorul coaliţiei de guvernare, Vlad Plahotniuc, şi a spus că nu face parte din PDM.

"Nu am primit şi nici nu primesc vreo indicaţie de la Vlad Plahotniuc. Am dat mîna cu el doar de cîteva ori. Da, am fost membru al PDM, însă am plecat din partid în decembrie 2016", a recunoscut el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?