X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Copaci acuză Primăria Chişinău de manipularea opiniei publice

21 feb. 2017,, 12:30   Capitala
2505 1

Directorul Agenţiei Proprietăţii Publice (APP), Tudor Copaci, acuză Primăria Chişinău de manipularea opiniei publice în privinţa a 500 de terenuri din municipiu.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, el a amintit că autorităţile municipale au anunţat oficial despre un atac fără precedent asupra proprietăţii sale din partea APP.

"Primăria încalcă legea şi dezinformează cetăţenii. În dosarele transmise de Agenţie în instanţă este vorba numai de 30 de terenuri, iar cifra de 500 nici nu figurează. Primăria îşi argumentează poziţia făcând trimitere la două legi: Legea privind terenurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi Legea privind cadastrul bunurilor imobiliare. Articolul 57 al Legii cadastrului prevede că, în cazul în care titularul de drepturi nu deţine documentele care să-i confirme dreptul asupra terenului, dreptul de proprietate asupra terenului se înregistrează în folosul Republicii Moldova sau al unităţii administrativ-teritoriale respective. Însă transmiterii drepturilor asupra bunurilor imobile din proprietatea statului în proprietatea unităţilor administrativ-teritori ale se efectuează în baza unei hotărâri a Guvernului, care nu există până acum", a menţionat Copaci.

Potrivit lui, APP a fost nevoită să se adreseze în instanţa de judecată, deoarece s-a adresat de numeroase ori la primărie privind necesitatea respectării legalităţii procedurii, dar nu a primit nici un răspuns.

Tudor Copaci a mai spus că procesul de însuşire ilicită a terenurilor de către primărie a început încă în perioada campaniei electorale din 2015.

"Profitând de situaţia politică, ei au început să încalce procedura legală. Noi însă nu insistăm pe continuarea litigiilor judecătoreşti. Dacă aceste terenuri au fost date în arendă de către primărie, s-ar putea încheia un nou contract, însă de această dată cu Ministerul Economiei", a spus Copaci.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?