Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Copiii cetățenilor moldoveni vor putea obține cetățenia FR în regim simplificat

21 feb. 2017,, 09:54   Societate
7921 3

Proiectul de lege a fost înaintat în Duma de Stat, în scopul facilitării obținerii cetățeniei ruse de către copiii care locuiesc în străinătate, iar unul dintre părinții, inclusiv, părinte adoptiv, este cetățean al FR sau dobîndește cetățenia.

Astfel, propunerea e de a include în lege modificarea că dacă unul dintre părinți dobîndește cetățenia Federației Ruse, iar celălalt părinte are o altă cetățenie sau este o persoană fără cetățenie, copilul poate primi cetățenia Federației Ruse în cadrul procedurii simplificate, la cererea părintelui care obține cetățenia Federației Ruse.

Același lucru se aplică și în cazul copiilor adoptați. Însă în absența cererii părintelui adoptiv, care are cetățenia rusă, într-o perioadă de un an de la data adoptării, copilul dobîndește cetățenia Federației Ruse din data adoptării, în cazul dacă el ori părintele lui adoptiv, care are cetățenia Federației Ruse, locuiesc pe teritoriul țării.

"Adoptarea modificărilor propuse va facilita crearea unui mecanism suplimentar de protecție a intereselor cetățenilor ruși care locuiesc în străinătate, precum și ar consolida eforturile Federației Ruse de stabilire a legăturilor mai strînse cu compatrioții care locuiesc în străinătate", notează autorul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?