Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

A început procesul privind tentativa de asasinare a lui Erdogan

20 feb. 2017,, 12:45   Externe
1941 0

Procesul celor 47 de persoane suspectate că au încercat să-l asasineze pe președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, într-un complex hotelier de pe coasta Mării Egee în timpul loviturii de stat eșuate din 15 iulie 2016 s-a deschis luni la Mugla (vest), relatează AFP.

Printre cele 47 de persoane aflate pe banca acuzaților, 44 se află în detenție preventivă, iar alți trei sînt dați în urmărire generală, fiind judecați în contumacie.

Acuzații, unii îmbrăcați în costume și cu cravată, au fost conduși la tribunal de forțele de securitate în fața camerelor de televiziune și sub huiduielile și fluierăturile spectatorilor, au constat jurnaliști AFP la fața locului.

Președintele Erdogan era în vacanță împreună cu familia sa în stațiunea balneară Marmaris, în provincia Mugla, în timpul puciului eșuat din 15 iulie. Potrivit lui, un comando de militari puciști transportat cu elicopterul a luat cu asalt complexul hotelier în care se afla el.

"Dacă rămîneam acolo 10 sau 15 minute în plus, aș fi fost ucis sau capturat", a declarat Erdogan într-un interviu acordat CNN la 18 iulie 2016.

Doi polițiști însărcinați cu securitatea președintelui la hotel au fost uciși în schimbul de focuri declanșat, potrivit acuzării.

Parchetul a cerut mai multe pedepse cu închisoare pe viață pentru fiecare dintre acuzați, între care 37 de militari suspectați că ar fi fost însărcinați să pună planul în aplicare.

Procedurile judiciare lansate după puciul eșuat sînt de o amploare fără precedent în Turcia, unde peste 43.000 de persoane au fost arestate în cadrul epurărilor inițiate după 15 iulie și instaurarea stării de urgență.

Ankara acuză că în spatele tentativei de lovitură de stat se află predicatorul islamist Fethullah Gulen, care trăiește de mai mulți ani în SUA, și care neagă orice fel de implicare în puci.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?