Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Bălan: Tiraspolul politizează excesiv problema liberei circulații

10 feb. 2017,, 15:21   Politică
5405 6

Întîlnirea reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului nu s-a soldat cu rezultate concrete, a anunțat vicepremierul pentru Reintegrare Gheorghe Bălan, citat de NOI.md.

Întrevederea a avut loc în această săptămînă, după o pauză de patru luni în procesul de negocieri. Vicepremierul pentru reintegrare a relatat într-un interviu pentru Europa Liberă că poziția Tiraspolului în majoritatea problemelor, în special, cea a liberei circulații, rămîne intransigentă.

„Noi am solicitat să fie eliminate acele restricţii aplicate oficialilor de pe malul drept. Am cerut să fie eliminată abordarea discriminatorie faţă de locuitorii de pe malul drept, adică acele aşa-numite fişe migraţionale şi controale exagerate care au loc pe linia administrativă în posturi transnistrene. Cu părere de rău, nu am reuşit să găsim înţelegere din partea Tiraspolului pe acest subiect. Consider că subiectul liberei circulații este excesiv politizat de Tiraspol. Este perceput drept un risc. Prin urmare, nu există o deschidere”, a punctat Gheorghe Bălan.

Potrivit vicepremierului, chiar dacă negociatorul-șef al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, insistă că anumite probleme de interes pentru Chișinău ar fi fost deja soluționate, populația nu a perceput deocamdată vreo schimbare.

„Mă refer inclusiv la subiectul şcolilor, care necesită a fi dezbătut pe larg în cadrul procesului de negocieri prin prisma îmbunătăţirii condiţiilor de studii, eliminarea abordărilor discriminatorii din partea reprezentanţilor Tiraspolului la adresa elevilor şi a administraţiilor acestor şcoli, crearea condiţiilor normale de activitate prin oferirea unor spaţii adecvate procesului educațional. Toate aceste aspecte le-am abordat cu domnul Ignatiev. Aştept de la el acţiuni concrete, soluţii, pînă la următoarea întrevedere a reprezentanţilor politici, care ar urma să aibă loc la Chişinău”, a adăugat Bălan.

În contextul vizitei întreprinse recent de ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz, Bălan a spune că discuțiile au vizat statutul juridic special al regiunii, ca parte integrantă a Republicii Moldova, fiind exclusă opțiunea de federalizare a țării. Părțile au mai discutat despre necesitatea retragerii forţelor, muniţiilor şi echipamentelor militare din stînga Nistrului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?