X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Moldova și-a îmbunătățit poziția în ratingul FIFA

10 feb. 2017,, 13:10   Sport
3023 0

Naționala de fotbal a Moldovei a urcat o treaptă în ratingul FIFA.

În versiunea ratingului mondial a Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), în care au fost luate în calcul rezultatele echipelor potrivit situației la 9 februarie, tricolorii s-au situat pe poziția a 163-a, relatează NOI.md.

Naționala Moldovei, în frunte cu Igor Dobrovolschi, a acumulat 145 de puncte și a urcat cu o poziție în comparație cu ratingul din ianuarie. În luna trecută tricolorii (denumirea Naționalei Moldovei în rîndul suporterilor – nota red.) au jucat un meci amical cu selecționata Statului Qatar, care s-a încheiat cu scorul de 1:1. Acest rezultat le-a permis fotbaliștilor noștri să devanseze Naționala Macedoniei, care a coborît pe locul 165. „Vecinii” naționalei autohtone, pe lîngă macedoneni, au fost fotbaliștii din Malaysia, Singapore, Kosovo și insula Aruba.

Printre naționalele care au evoluat împreună cu echipa moldovenească în grupa D pentru Campionatul Mondial 2018, pe cea mai bună poziție s-au situat jucătorii din Wales – locul 12. Naționala Irlandei s-a clasat pe poziția a 25-a, cea a Austriei – pe poziția 34, cea a Serbiei – pe locul 51, iar cea a Georgiei – pe locul 125 al ratingului FIFA.

În spațiul CSI cea mai rezultativă continuă să fie selecționata Ucrainei, care s-a plasat pe locul 30. Rusia se află pe locul 61, Uzbekistan – pe locul 63, Belarus – pe locul 72, Armenia și Azerbaidjan – pe locul 82 și, respectiv, 89. Potrivit situației din februarie, naționala României se află pe poziția a 40-a. Pozițiile de lider în ratingul FIFA și-au păstrat echipele naționale ale Argentinei, Braziliei și Germaniei.


Precizăm că naționala Moldovei va juca următorul meci oficial sub egida FIFA pe 24 martie la Viena, unde se va întîlni cu selecționata Austriei. De asemenea, sînt preconizate două meciuri amicale. În unul dintre ele naționala Moldovei urmează să joace cu rivalii din San-Marino la 20 martie, iar în al doilea – cu selecționata Turciei, la 27 martie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?