Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

La Casa Regală a Marii Britanii vor fi servite vinuri moldovenești

9 feb. 2017,, 20:00   Societate
4263 5

Proiecte ce ar putea fi implementate în Moldova cu sprijinul Casei Regale a Marii Britanii au fost discutate în cadrul unui prînz la Palatul Buckingham de către președintele Parlamentului Moldovei, Andrian Candu.

Întrevederea a fost susținută în cadrul unei vizite de lucru a spicherului în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, relatează NOI.md.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Parlamentului Moldovei, spicherul a transmis în dar un set de vinuri Purcari, companie despre care se crede că în trecut a fost unul dintre furnizorii de vinuri pentru Casa Regală. Părțile au discutat un șir de proiecte și activități desfășurate de familia regală în alte regiuni ale lumii și posibilitatea extinderii acestora în Moldova.

Andrian Candu a fost însoțit la Palat Buckingham de Principele Radu al României. Ei au susținut o întrevedere cu Lord-Mayor Andrew Parmley, în cadrul căreia au fost discutate oportunitățile de afaceri și prezentată poziția autorităților moldovene în această chestiune. Potrivit lui, investitorii din Marea Britanie sînt interesați de comerțul liber, investițiile transfrontaliere și noile oportunități.

Lord-Mayor este primarul entității administrative City of London, avînd rangul de ministru, și conducătorul districtului financiar al Londrei (City of London Corporation). Lordului Mayor are importantul rol de a promova afacerile londoneze în străinătate.

Împreună cu Principele Radu al României, Andrian Candu a vizitat Invictus Games Foundation și Universitatea Kent, unde învață și originarii din Moldova. În cadrul întîlnirii cu profesorii, studenții și conducerea instituției de învățămînt superior au fost discutate noile posibilități pentru studenții moldoveni care țin de sfera educației și cercetărilor.

Președintele Parlamentului se află într-o vizită de lucru în Marea Britanie în perioada 6-8 februarie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?