X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Doi matematicieni - laureaţi ai premiului "Academicianul Constantin Sibirschi"

7 feb. 2017,, 08:45   Ştiinţă şi IT
2401 0

Doi matematicieni din Moldova vor deveni în acest an laureaţi ai premiului "Academicianul Constantin Sibirschi".

Ceremonia de înmînare a premiului va avea loc pe 10 februarie, la Institutul de Matematică şi Informatică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM).

Surse din cadrul AŞM au relatat pentru INFOTAG că laureaţii premiului sînt: doctorul habilitat, profesorul Viorel Bostan, pentru ciclul de lucrări "Modele matematice în inginerie: Probleme de contact; Modelări şi simulări numerice în aero-hidrodinamică", şi doctorul Mircea Petic, pentru ciclul de lucrări "Tehnologii actuale de achiziţionare a resurselor lingvistice computaţionale".

Potrivit ofiţerului de presă al AŞM, Eugenia Tofan, "de obicei, acest premiu pentru realizări în matematică este decernat unui singur om de ştiinţă, însă în acest an a fost luată decizia de a premia doi savanţi". Premiul nu presupune acordarea unui remunerări băneşti, ci doar înmînarea medaliei şi a diplomei.

Organizaţia obştească "Academicianul Constantin Sibirschi" a fost constituită în anul 1999, la iniţiativa omului de afaceri din SUA, dr. Valeriu Sibirschi, care este nepotul academicianului. Ea activează pe teritoriul Republicii Moldova şi are drept scop stimularea cercetărilor matematice. Premiul "Academicianul Constantin Sibirschi" este decernat cercetătorilor care au obţinut rezultate remarcabile în domeniul matematicii şi informaticii. Pînă în prezent de acest premiu s-au bucurat 17 savanţi.

INFOTAG precizează: Constantin Sibirschi (1928-1990) este un matematician rus, originar din Moldova, specialist în domeniul ecuaţiilor diferenţiale. A fost doctor în ştiinţe fizico-matematice, membru corespondent şi academician al AŞM, laureat al premiului de stat al RSSM.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?