X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Dodon a respins invitația procurorilor

27 ian. 2017,, 11:50   Politică
23153 23

Președintele Igor Dodon a refuzat să participe la manifestările prilejuite de cea de-a XXV-a aniversare a Procuraturii Generale (PG).


Șeful statului a adoptat această decizie, fiind nemulțumit de procesul de reformare a Procuraturii, precum și în legătură cu faptul că societatea a pierdut încrederea în ea, relatează NOI.md.

Absența președintelui la manifestările prilejuite de aniversarea a XXV-a a creării Procuraturii Generale nu va permite decorarea procurorilor și angajaților Pazei de Stat, cu promovarea ulterioară a acestora. După cum a menționat pe rețelele de socializare consilierul municipal din partea Partidului Socialiștilor (PSRM) Gaic Vartanean, „raportul autorităților pentru curatorii și sponsorii occidentali nu are nimic comun cu starea reală a lucrurilor”. „Problemele deținuților politici, cele privind miliardul de dolari furat sub privirile Procuraturii Generale, neîncrederea totală a populației față de sistemul judiciar, probabil că nu prezintă interes pentru procurori”, a scris Vartanean.

Anterior Igor Dodon a respins 10 din cele 22 de candidaturi promovate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcția de șefi și adjuncți ai acestora în instanțele formate după aprobarea proiectului de lege privind reformarea sistemului judiciar. „Reformarea profundă a sistemului judiciar presupune nu numai modificări structurale și organizaționale, ci și o abordare complexă, o viziune nouă și noi conducători”, astfel a comentat șeful statului decizia sa.

Precizăm că astăzi, 27 ianuarie, în centrul Chișinăului se desfășoară o Conferință Internațională prilejuită de marcarea a 25 de ani de la crearea Procuraturii Generale. La aceasta participă diplomați occidentali, conducători ai subdiviziunilor PG, experți în domeniul sistemului judiciar și jurnaliști.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?