X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

SUA: Sute de mii de persoane la "Marșul femeilor", contra lui Trump

22 ian. 2017,, 10:04   Externe
5028 6

Sute de mii de persoane participă sâmbătă, în Statele Unite, la "Marșul femeilor", o acțiune organizată în mai multe metropole americane pentru apărarea drepturilor civice și contra președintelui Donald Trump, învestit cu o zi înainte, transmite AFP, care citează mai multe surse.

Mii de oameni din întreaga lume s-au solidarizat cu "Marșul femeilor" din SUA

În capitală, unde are loc cea mai mare adunare, 275.000 de oameni au călătorit cu metroul la sfârșitul dimineții, cu circa 50% mai mult decât vineri, la aceeași oră, în ziua învestiturii lui Trump, conform autorității de transport WMATA.

Organizatorii au estimat participarea ca fiind între 200.000 și 500.000 de persoane, potrivit viceprimarului din Washington, Kevin Donahue.

Alte manifestații au loc la Boston, Denver, New York și Chicago, unde marșul s-a transformat în adunare ca urmare a afluenței de public, conform poliției.

Și agenția EFE notează că numărul manifestanților, veniți din orașe din întreaga țară, a depășit la Washington așteptările organizatorilor, fiind acum, potrivit acestora, de cel puțin jumătate de milion de persoane.

Sute de persoane au luat parte sâmbătă la o manifestație în favoarea drepturilor femeilor în fața Ambasadei Statelor Unite de la Berlin, în ziua în care la Washington este așteptat un important marș politic cu un mesaj similar către noul președinte Donald Trump, învestit vineri în funcție, transmite DPA.

Mitingul de solidaritate de la Berlin a fost organizat de Democrații din străinătate, filiala Partidului Democrat din SUA pentru cetățenii americani care trăiesc peste granițe, a precizat poliția germană.

Manifestanții au scandat "Nu există pace fără justiție" și au arborat pancarte cu mesajul "Trump nu este berlinez", aluzie la discursul ținut în 1963 de Kennedy în Berlinul occidental.

Mii de protestatari se adunaseră pentru manifestații similare și în Marea Britanie. La Londra, demonstranții au scandat în drum spre Trafalgar Square sloganuri ca "Relație specială, spuneți nu" sau "Femei obraznice, uniți-vă", aluzie la un comentariu făcut de Trump în cursul campaniei electorale la adresa fostei sale rivale Hillary Clinton.

La Viena, temperaturile sub zero grade au subțiat la doar câteva sute rândurile celor circa 2000 de oameni adunați inițial pentru protestul anti-Trump, ocazie cu care o statuie a lui Johann Strauss a fost decorată cu o pălăriuță roz cu urechi de pisică, a transmis Reuters.

Și la Geneva, circa 1000 de persoane s-au adunat pentru un marș, în cea mai mare parte femei și copii, a anunțat poliția.

La Sydney, în Australia, circa 3.000 de bărbați și femei au protestat în Hyde Park și apoi la consulatul SUA. Alte 5.000 de persoane au manifestat la Melbourne. În Noua Zeelandă s-au desfășurat marșuri în patru orașe, cu un total de circa 2.000 de participanți. Sute de oameni au protestat și la Tokyo, inclusiv expați americani. La Nairobi, în Kenya, o manifestantă din grupul de câteva sute care au defilat cu pancarte și au intonat cântece de protest americane a explicat că noul președinte american nu pare să respecte drepturile femeilor și nici pe cele ale minorităților sexuale.

Sâmbătă, în întreaga lume erau prevăzute circa 670 de marșuri, cu un total de două milioane de participanți împotriva noului președinte al SUA. Celebrități ca militanta Bianca Jagger, cântăreața Charlotte Church sau actorul Ian McKellen și-au exprimat pe rețelele de socializare susținerea față de manifestanți. Charlotte Church

Cel mai mare protest este așteptat însă la Washington, inițiatoarea acestui protest fiind considerată avocata pensionară din Hawaii Teresa Shook, autoarea unui apel pe Facebook care a găsit un amplu ecou. La protest urmează să ia cuvântul între alții cineastul Michael Moore și actrița Scarlett Johansson, menționează AFP.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?