X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un incendiu puternic a izbucnit la clubul Bamboo din București (VIDEO)

21 ian. 2017,, 14:30   Externe
2990 0

Un incendiu puternic a izbucnit, sîmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

Peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste șase ore, pentru stingerea incendiului. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a precizat că în spitalele din Capitala au ajuns 41 de persoane, unele dintre acestea prezentîndu-se cu mijloace proprii la unitățile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanțele SMURD și SABIF. Ministrul de Interne, Carmen Dan, susține că s-au făcut mai multe controale în clubul Bamboo, încă din 2009, ultimul avînd loc în luna noiembrie anul trecut.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică - 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București. Parchetul efectuează urmărirea penală privind infracțiunea de distrugere din culpă. Vicepremierul Sevil Shhaideh se află sîmbătă la Ministerul Afacerilor Interne unde discută cu ministrul de resort Carmen Dan și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, despre situația creată în urma incendiului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?