Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

PLDM: Acum un an am asistat la cea mai rușinoasă învestire de guvern

20 ian. 2017,, 14:20   Politică
7592 18

La un an de la învestirea în funcție, Guvernul Filip este nefuncțional și se poate lăuda doar cu „acapararea statului”. Opinia aparține deputaților liberal-democrați, citați de NOI.md.

În opinia parlamentarilor, modul în care a fost instaurat guvernul propus de coaliția de guvernare acum un an a fost o sfidare la adresa întregului popor.

„La 20 ianuarie 2016 Moldova fierbea. În acest timp se desfășura ședința tensionată, în care Pavel Filip a primit votul de încrede în Parlament. A urmat poate cea mai rușinoasă învestire a unui guvern, făcută în miez de noapte, în secret, ca niște tîlhari cărora le este frică să iasă la lumina zilei, o sfidare totală a întregii țări, au fost încălcate toate prevederile legii, din start încrederea în acest guvern a fost zero”, a declarat șeful fracțiunii parlamentare a PLDM, Tudor Deliu.

Liberal-democrații au mai remarcat că reformele cu care se laudă Guvernul, în realitate, nu au acoperire financiară și se vor dovedi a fi doar promisiuni deșarte. Aceștia au criticat și faptul că guvernarea nu are un plan strategic de dezvoltare a țării pe termen lung, și nici un proiect de eradicare a sărăciei, atît de mult așteptat de populație.

„În cei 25 de ani de independență, nu s-a întîmplat niciodată ca un partid care a acces cu 19 mandate în Parlament să se pricopsească prin șantaj și corupție cu o majoritate de întorsătură. Guvernul nostru, la aniversare, dă semne de un handicap funcțional lamentabil. Totuși a reușit cîte ceva: să monopolizeze tot ce se mișcă în această țară, să creeze un stat captiv și o justiție selectivă”, a ironizat Deliu.

Menționăm că Guvernul condus de Pavel Filip a fost învestit în funcție pe 20 ianuarie 2016, pe fondalul unor proteste organizate de opoziție.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?