Un angajat al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova a refuzat să primească mită de la o șoferiță din România, care a încercat să traverseze frontiera de stat evitînd controlul automobilului, relatează NOI.md.
Incidentul a avut loc pe 13 ianuarie curent, în jurul orei 17:10, în punctul de trecere a frontierei de stat ”Costești-Stînca”. Astfel, pe direcția auto-ieșire din R. Moldova, la controlul de frontieră s-a prezentat o femeie în vîrstă de 37 de ani, originară din România. În timpul verificărilor, angajatul PF a găsit 400 de lei moldovenești strecurați printre documentele mașinii. Potrivit celor constatate de polițiștii de frontieră, banii erau destinați pentru favorizarea trecerii mai rapide a frontierei de stat, fără a efectua un control în automobilul dat.
Dacă va fi găsită vinovată, persoana în cauză riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 6 ani, cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 de unităţi convenţionale. Cazul urmează a fi transmis organelor competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.
Poliția de Frontieră vine cu un apel către toate persoanele participante la traficul transfrontalier de a se conforma rigorilor legislației naționale și de a conștientiza urmările negative ale încercării de mituire a unui funcționar public.
Adăuga comentariu