X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Krasnoselski l-a numit pe Caraman reprezentant al său în Rusia

16 ian. 2017,, 15:45   Politică
7355 2

Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, l-a numit pe Alexandr Caraman, unul dintre fondatorii autoproclamatei RMN, în funcţia de reprezentant al său în Federaţia Rusă.

Caraman are 60 de ani. A absolvit Institutul de Medicină din Chişinău. În perioada 1991-2001 a fost vicepreşedinte al Transnistriei, apoi, prin decretul fostului preşedinte Igor Smirnov, a fost numit reprezentant împuternicit în Rusia şi Belarus. Aflîndu-se la Moscova, Caraman a absolvit Academia Serviciului de Stat de pe lîngă Preşedintele FR, unde a susţinut teza cu tema "Crearea şi dezvoltarea formaţiunilor de stat pe teritoriul fostei URSS după exemplul Transnistriei, Abhaziei, Osetiei de Sud şi Nagorno-Karabahului". În ianuarie 2012, odată cu venirea la putere a noului preşedinte Evgheni Şevciuk, Caraman se retrage în opoziţie şi creează partidul "Patria". Din 2014 se află la Doneţk, unde intră în componenţa guvernului autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD), exercitînd funcţia de vicepreşedinte al consiliului de miniştri pentru probleme sociale. Ulterior a ocupat funcţia de ministru de externe în Doneţk, şef al aparatului consiliului miniştrilor. Pe 29 mai 2015 a fost numit preşedinte al comisiei pentru reabilitarea sferei sociale, în a cărei subordine se află centrul de administrare a reabilitării RPD.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?