X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Profesorii nu cedează: cînd vor ieși la proteste

13 ian. 2017,, 12:25   Societate
4619 4

Sindicaliștii din domeniul educației nu s-au lăsat convinși de promisiunile autorităților și vor ieși la proteste, așa cum au anunțat anterior, în perioada 17-20 ianuarie, informează NOI.md.


Decizia a fost luată la ședința Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei. Principalele revendicări față de autorități sînt: majorarea cu 50% a salariului de funcție al personalului didactic și științifico-didactic, începînd cu 1 ianuarie 2017, precum și egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a Rețelei tarifare unice cu mărimea minimului de existență.

O altă cerință a sindicaliștilor ține de majorarea indemnizației unice acordate tinerilor specialiști odată cu angajarea în cîmpul muncii. Aceștia mai cer reducerea normei didactice pentru tinerii specialiști la 75% pentru un salariu de funcție, în primii trei ani de activitate; recalcularea anuală și a cuantumului pensiilor pentru persoanele încadrate în cîmpul muncii și majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută.

Deși recent premierul Pavel Filip a declarat că au fost găsite soluții la o bună parte dintre revendicările înaintate, sindicaliștii nu s-au lăsat convinși. Menționăm că Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-a declarat solidară cu acțiunile de protest ale sindicaliștilor din educație.

Reprezentanții Ministerului Educației au declarat recent că cerințele profesorilor sînt în prezent examinate, urmînd a fi găsite soluții la probleme semnalate. Cu toate astea, autoritățile au explicat că majorarea salariilor cu 50 la sută începînd cu anul curent nu este posibilă, la ora actuală poate fi vorba doar de o majorare treptată.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?