X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Liderul PLDM, convins că nici în acest an nu vor fi alegeri anticipate

12 ian. 2017,, 11:31   Politică
5019 7

Liberal-democrații lucrează în prezent la elaborarea unui nou program politic, a anunțat recent președintele formațiunii, Viorel Ciobotaru, citat de NOI.md.


Noile obiective și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în acest an vor fi trasate la ședința Biroului politic, care va fi convocată în scurt timp.

„În timpul cel mai apropiat vom lansa și vom anunța. Noi am avut anul trecut congresul, care a trasat sarcinile politice. Aceste sarcini le-am îndeplinit, însă, în principiu, situația nu s-a schimbat suficient de mult: avem o guvernare hibridă, avem o mulțime de probleme, declinarea de la cursul european, iar aceste sarcini rămîn prioritare pentru politica PLDM. Sigur, urmează să facem precizări deja din situația postprezidențială și în vederea următoarelor alegeri parlamentare”, a relatat liberal-democratul într-un interviu pentru tribuna.md.

Politicianul s-a arătat convins că, deocamdată, nu există semnale că în acest an ar putea avea loc alegeri parlamentare anticipate. „PLDM, ca și oricare partid, este gata în orice moment să se lanseze în orișice campanie, dar astăzi nu există condiții pentru ele”, a conchis Cibotaru.

Menționăm că Viorel Cibotaru a preluat conducerea Partidului Liberal Democrat în vara anului trecut, după ce Vlad Filat și-a depus mandatul de președinte al formațiunii. Cibotaru își asumase atunci drept sarcină principală reformarea și reorganizarea partidului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?