Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Șoferii, nemulțumiți de inactivitatea serviciilor municipale (VIDEO)

6 ian. 2017,, 15:30   Societate
9521 1

Conducătorii auto din Chișinău sînt înfuriați de activitatea serviciilor municipale care nu au curățat unele dintre străzile centrale ale capitalei.

Astfel, la intersecția străzilor Alexandru cel Bun și Serghei Lazo automobilele cu greu urcă la deal. Deosebit de greu le vine conducătorilor auto care nu au schimbat cauciucurile de vară pe cele de iarnă. Cu șoferii nemulțumiți a vorbit corespondentul NOI.md.

„După cum vedeți, se circulă foarte greu. Drumurile pe mai multe străzi, pe care am circulat astăzi, încă nu au fost curățate, deși sîntem în a doua jumătate a zilei. Serviciile municipale nu au avut grijă să împrăștie material antiderapant. Foarte puțină tehnică pentru deszăpezire este pe drumuri, iar cea care este nu face față volumului de lucru. Serviciile comunale lipsesc acolo unde sînt necesare, în zonele cele mai problematice. Aici (pe strada Serghei Lazo, după cotitura de pe strada Alexandru cel Bun – nota red.) este un urcuș foarte dificil, dar nimic nu a fost făcut pentru a elimina ghețușul. Ca rezultat, jumătate din stradă este blocată într-un ambuteiaj”, a opinat șoferul unui autovehicul în interviul oferit NOI.md.

Șoferii de microbuze și camioane, de asemenea, se plîng pe inactivitatea autorităților locale. „Drumurile sînt într-o stare proastă. Ele sînt lunecoase, murdare și foarte periculoase. Autoritățile orașului și drumarii au decis să sărbătorească Crăciunul anticipat. Le-aș recomanda tuturor conducătorilor auto să fie foarte atenți astăzi și să ocolească zonele problematice”, s-a adresat un șofer de microbuz celor care intenționează să călătorească pe timp de ninsoare.



Doar cîțiva dintre șoferii chestionați de NOI.md s-au arătat optimiști. Astfel, unul dintre conducători și-a împărtășit impresiile de la călătoria de dimineață în suburbii și a comparat-o cu cea de la Chișinău. „Nu am văzut la Chișinău nimic ieșit din comun. Bineînțeles că iarna a venit brusc și ei nu au reușit să reacționeze. Pe străzile din Chișinau pe care eu am călătorit astăzi situația este acceptabilă comparativ cu cea din sate. Nu știu cum e la alți șoferi. Poate că am avut noroc azi!”, a ironizat șoferul unui camion marca „Mercedes”.

„În această dimineață a trebuit să merg prin satele din apropierea Chișinăului. În oraș măcar ceva tehnică a fost scoasă în stradă. Acolo zăpada stă și nimeni nu are de gînd să o curețe, serviciile comunale locale de parcă ar fi uitat că este de datoria lor”, a adăugat el în conversația cu reporterul NOI.md.

Precizăm că astăzi, 6 ianuarie, traficul la Chișinău și în multe raioane ale țării a fost dificil din cauza ninsorilor, fapt care a necesitat intervenția tehnicii speciale de deszăpezire. În cazul unor situații problematice pe drumuri, autoritățile recomandă cetățenilor să apeleze la Dispeceratul municipal central, la tel: (022) și 22-22-67 și (022) 22-26-04.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?