X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Tofilat, despre planurile nechibzuite ale Primăriei

21 dec. 2016,, 14:30   Capitala
4147 1

Planurile autorităților capitalei cu privire la asigurarea izolării termice a tuturor blocurilor de locuit sînt greu de realizat în practică.

Circa 80% din clădirile fondului locativ al Chișinăului nu corespund prevederilor care se conțin în Planul de acțiuni privind energetica durabilă. Declarația a fost făcută astăzi, 21 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, de către expertul în energetică Sergiu Tofilat, informează NOI.md.

Pentru a participa la proiectul privind asigurarea izolării termice proprietarii de încăperi în blocurile cu multe etaje trebuie să fie membri ai Asociației de proprietari în condominiu (APC), însă numărul acestora în Chișinău nu depășește 57%. Potrivit lui Sergiu Tofilat, ținînd cont de toate normativele legislative, pentru participarea la proiect pot fi admise doar 19% din clădiri. „Declarațiile lui Dorin Chirtoacă despre posibilitatea izolării termice a tuturor blocurilor de locuit sînt dificil de realizat în practică. În primul rînd, toți proprietarii participanți la proiect trebuie să treacă în APC, în al doilea rînd, trebuie să se țină cont de condițiile tehnice de pregătire a clădirilor”, a menționat expertul.

Potrivit lui Tofilat, pentru implementarea proiectului mai întîi trebuie de modernizat sistemul centralizat de termoficare. „Acest sistem s-a uzat puternic pe parcursul exploatării de zeci de ani. Există case în care oamenii de la etajul nouă sînt nevoiți să deschidă ferestrele din cauza căldurii, în timp ce locatarii de la primul etaj îngheață de frig. Nu poți măsura cu aceeași unitate toate blocurile fondului locativ, or, unii vor avea de cîștigat de pe urma proiectului Primăriei, alții vor avea de suferit, iar impozite vor plăti toți în aceeași măsură”, a declarat Sergiu Tofilat.

Expertul a pus la îndoială și legalitatea procedurii de semnare a acordului cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de contractare a creditului de 10 milioane de euro pentru efectuarea lucrărilor de izolare termică a tuturor blocurilor de locuit. Potrivit lui Tofilat, legislația îl obligă pe primarul general să coordoneze toate deciziile cu privire la credite cu Consiliul Municipal Chișinău (CMC), însă în acest caz aceasta nu s-a întîmplat. Expertul a precizat că majoritatea aleșilor locali au fost informați doar cu două săptămîni înainte de semnarea acordului. „Primăria nu a organizat nici dezbateri publice cu participarea reprezentanților societății civile și a experților, pentru a discuta toate avantajele și neajunsurile acestei inițiative”, a conchis specialistul în energetică.

Amintim că partenerii occidentali au confirmat că sînt dispuși să le ofere autorităților Chișinăului 25 de milioane de euro pentru asigurarea eficienței energetice și izolarea termică a tuturor blocurilor de locuit și obiectelor de menire socială din municipiul Chișinău. Primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a semnat pe 6 decembrie cu reprezentanții BERD un acord cu privire la oferirea primei tranșe a creditușui în mărime de 10 milioane de euro. A doua tranșă de 10 milioane de euro va fi alocată de BEI, iar alte 5 milioane de euro vor fi oferite cu titlul de grant de către Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P).
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?