Societate »
Detalii
14.05.2013 18:47 | Politică
Curtea Constituțională se află în dependență directă de actorii politici
Analitică
| MDL | USD | ||
| EUR | GBP | ||
| RON | RUB |
Astăzi se împlinesc 508 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare
Conducerea de vîrf a ţării, deputaţi, miniştri, reprezentanţi ai autorităţilor publice municipale, ai organizaţiilor neguvernamentale, dar şi simpli cetăţeni, au depus, astăzi, flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din Chişinău, comemorînd 508 ani de la trecerea în nemurire a marelui voievod.Premierul Vlad Filat a menţionat că „guvernările vin şi pleacă, dar un adevărat simbol al naţiunii este necesar, iar noi îl avem - este Ştefan cel Mare, care ne-a demonstrat prin fapte cum trebuie să procedăm”.
„Ştefan cel Mare a domnit într-o perioadă istorică aparte şi a făcut foarte multe pentru ca această ţară să existe. Moldova există şi va exista în vecii vecilor, iar oricare guvernare este cazul să urmeze acele îndemnuri ale marelui voievod”, a spus, la rîndul său, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Potrivit liderului comunist Vladimir Voronin, care a depus flori cu puţin timp înainte de conducerea ţării, acum, ca niciodată, se simte lipsa stringentă a marelui domnitor. „Avem urgent nevoie de Ştefan cel Mare pentru a reintegra ţara, pentru a uni societatea şi pentru a întări statalitatea şi independenţa ţării noastre”, a opinat Voronin.
„Moldova întotdeauna a avut nevoie de un Ştefan cel Mare şi Sfînt pentru că numai un aşa voievod, luptător poate să fie strajă la hotare, cum se spune, şi să păzească acest pămînt”, a subliniat liderul mişcării „Voievod”, Nicolae Pascaru, care, alături de mai mulţi membri ai organizaţiei, a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din centrul capitalei.
Citiţi de asemenea:
-
Valentin Naumescu: Republica Moldova, a 9-a regiune a României?
-
Un nou apel la CEDO împotriva Guvernului R. Moldova
-
Piramidele din Mesoamerica au apărut cu mult înainte de Maya
-
Metoda de corelare între calendarul european şi cel mayaş, veche de..
-
Oamenii de ştiinţă au descoperit embrioni de dinozaur în China
-
„Poarta Infernului” a fost descoperită în Turcia
Vizualizări
665
Comentarii
0
|
Lăsaţi un comentariu
Adăugați un comentariu:
Noi vom fi nevoiți să eliminăm comentariile care conțin expresii indecente, injurii și insulte.
Vă rugăm să aşteptaţi pînă cînd setările vor fi salvate



12.35

665
Imprimaţi










